Joan Rivers a murit la 81 de ani

Joan Rivers era un pionier privind accesul femeilor în lumea comediei


Familia actriţei ar putea lua în considerare deschiderea unui proces împotriva clinicii unde, pe 28 august, Rivers a fost supusă unei intervenţii în zona gâtului, în timpul căreia a încetat să respire, potrivit presei americane.

Există o îngrijorare reală legată de faptul că regiunea din creier care controlează funcţiile motorii ar putea să fie afectatăsursa citată de NY Daily News
Joan Rivers, una dintre prezentatoarele emisiunii TV "Fashion Police", de pe postul E!, a părut într-o stare de spirit foarte bună cu o seară înainte de acea intervenţie chirurgicală şi a făcut mai multe glume, inclusiv unele despre moarte, în timpul unui show de comedie organizat la Laurie Beechman Theatre.

"Am 81 de ani - şi aş putea muri în orice moment.
Aş putea să mă prăbuşesc chiar aici şi voi veţi putea să spuneţi: «Am fost acolo!»",
a glumit artista americană.

Joan Rivers este considerată un pionier privind accesul femeilor în lumea comediei. A devenit cunoscută în anii 1960, printre vedetele alături de care a lucrat pe scena cluburilor de comedie din New York aflându-se nume ca Bill Cosby, Richard Pryor, Woody Allen şi George Carlin, despre care Rivers a spus că nu s-a simţit niciodată ca şi cum ar fi fost parte a "clicii lor".

În 1983 a obţinut una dintre cele mai râvnite poziţii din industrie, după ce gazda emisiunii "The Tonight Show" Johnny Carson a numit-o invitat special permanent.

Stilul său direct, acid şi autoironic a fost apreciat şi a atras mulţi fani, dar şi recunoaşterea meritelor de către industrie, iar în ultmii ani a devenit o acidă critică de modă, cu ţinta asupra vedetelor de la Hollywood.


Foto: AFP/Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod