Joan Rivers a ieşit de la terapie intensivă

Melissa Rivers (în dreapta), fiica actriței, a fost foarte îngrijorată de starea de sănătate a mamei sale


Joan Rivers, una dintre prezentatoarele emisiunii TV "Fashion Police", de pe postul E!, a părut într-o stare de spirit foarte bună cu o seară înainte de acea intervenţie chirurgicală şi a făcut mai multe glume, inclusiv unele despre moarte, în timpul unui show de comedie organizat la Laurie Beechman Theatre.

"Am 81 de ani - şi aş putea muri în orice moment. Aş putea să mă prăbuşesc chiar aici şi voi veţi putea să spuneţi: «Am fost acolo!»", a glumit artista americană.

Mama a fost scoasă de la terapie intensivă şi mutată într-un salon privatMelissa Rivers
Joan Rivers este considerată un pionier privind accesul femeilor în lumea comediei.
A devenit cunoscută în anii 1960, printre vedetele alături de care a lucrat pe scena cluburilor de comedie din New York aflându-se nume ca Bill Cosby, Richard Pryor, Woody Allen şi George Carlin, despre care Rivers a spus că nu s-a simţit niciodată ca şi cum ar fi fost parte a "clicii lor", notează Mediafax.

În 1983 a obţinut una dintre cele mai râvnite poziţii din industrie, după ce gazda emisiunii "The Tonight Show" Johnny Carson a numit-o invitat special permanent.

Stilul său direct, acid şi autoironic a fost apreciat şi a atras mulţi fani, dar şi recunoaşterea meritelor de către industrie, iar în ultmii ani a devenit o acidă critică de modă, cu ţinta asupra vedetelor de la Hollywood.


Foto: AFP/Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod