Jessica Biel şi Justin Timberlake vor avea un copil

Justin Timberlake va deveni tată în curând


Jessica Biel şi Justin Timberlake s-au logodit în timpul vacanţei de Crăciun din 2011 şi s-au căsătorit pe 19 octombrie 2012, într-o ceremonie restrânsă, care a avut loc în Borgo Egnazia, din sudul Italiei.

În acest moment, sunt foarte bucuroşi şi ţin această veste doar pentru ei. Vor să aibă un bebeluş fericitsursa citată de Us Weekly
Cântăreţul, compozitorul şi actorul Justin Timberlake, în vârstă de 33 de ani, a devenit celebru ca membru fondator al formaţiei 'N Sync şi a fost recompensat cu nouă premii Grammy şi patru premii Emmy.
În 2002, el a lansat primul său album solo, "Justified", urmat de "FutureSex/ LoveSounds", în 2006. Cu primele două albume solo, Timberlake a vândut peste 18 milioane de copii în toată lumea, iar alături de 'N Sync - 50 de milioane de unităţi. Cel mai recent al cântăreţului, "20/20 Experience", lansat în martie 2013, s-a vândut în peste două milioane de exemplare, notează Mediafax.

Justin Timberlake s-a concentrat în ultimii ani asupra carierei cinematografice, după rolurile jucate în "Reţeaua de socializare", un film despre creatorul platformei Facebook, în comedia "Bad Teacher", în care joacă alături de fosta sa iubită, actriţa Cameron Diaz, dar şi în comedia romantică "Prietenie cu folos/ Friends With Benefits", în care joacă alături de Mila Kunis.

Jessica Biel, în vârstă de 32 de ani, este o actriţă americană care a apărut într-o serie de filme hollywoodiene, după ce s-a făcut cunoscută în serialul de televiziune "Al şaptelea cer".
În ultimii ani, ea a atras atenţia publicului mai ales prin relaţia sa cu cântăreţul Justin Timberlake.


Foto: AFP/Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod