Jennifer Lawrence a urcat de pe locul al 47-lea, pe care îl ocupase în sondajul similar de anul trecut, pe primul loc în topul de anul acesta, graţie sucesului deosebit pe care l-a avut în rândul publicului comedia independentă "Silver Linings Playbook", în care tânăra actriţă americană joacă, cu multă credibilitate, rolul unei văduve, sexy şi dependentă de sex, a explicat James Bassil, editorul-şef al site-ului AskMen.com.
"În general, impresia generală este aceea că ea este ceva mai autentică decât celelalte actriţe", a spus James Bassil, adăugând că publicul cunoaşte încă foarte puţine lucruri despre actriţa în vârstă de 22 de ani pentru a putea să-şi formeze şi o părere negativă despre ea.
"Este proaspătă şi nu i-am văzut chipul peste tot în paginile de bârfe din tabloide în ultimii trei sau patru ani", a mai spus James Bassil.
Pe locul al doilea se află actriţa Mila Kunis, iar poziţia a treia a fost ocupată de modelul Kate Upton, informează Mediafax.
Cântăreaţa Rihanna ocupă locul al patrulea şi este urmată de actriţa Emma Stone, clasată pe poziţia a cincea.
Actriţa Sofia Vergara, care ocupa primul loc în sondajul de anul trecut, a coborât în acest an pe locul al 12-lea, iar starleta americană Kim Kardashian s-a situat pe locul al 98-lea.
Sondajul a fost realizat pe baza voturilor exprimate de 2,4 milioane de cititori ai site-ului AskMen.com.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu