Jay-Z şi Solange Knowles, scuze după bătaia din lift

Cei doi artişti nu au luat nicio poziţie publică în urma apariţiei în presă a unui material video, înregistrat cu camerele de supraveghere, în care Solange Knowles îl agresa pe rapperul american cu pumnii şi picioarele în liftul unui hotel din New York, după petrecerea organizată cu ocazia galei Met Ball, ce a avut loc pe 5 mai, relatează AFP.

De asemenea, Jay-Z şi Solange Knowles nu au oferit vreo explicaţie cu privire la motivul incidentului, afirmând însă că vina pentru cele întâmplate le aparţine amândurora.

"Lucrul cel mai important este că familia noastră a trecut peste acest lucru. Jay şi Solange au fiecare partea lor de responsabilitate pentru cele întâmplate (...). Şi-au prezentat reciproc scuze şi familia merge înainte. Am lăsat acest incident în urmă şi sperăm că toată lumea va face acelaşi lucru", se spune într-un comunicat în care se dezminte totodată că Solange Knowles ar fi acţionat sub influenţa alcoolului.

Pe 5 mai, Solange Knowles a fost surprinsă de camerele de supraveghere în timp ce îl ataca pe Jay-Z cu pumnii şi picioarele, în liftul hotelului Standard, din New York, în timp ce Beyonce asista uluită la întreaga scenă, potrivit unor imagini publicate de site-ul tmz.com.

Reprezentanţii hotelului au comunicat joi că persoana care a făcut înregistrarea cu altercaţia dintre Jay-Z şi Solange a fost concediată.

Cântăreaţa şi actriţa Solange Knowles, născută în 1986, în Houston, Texas, este sora mai mică a cântăreţei Beyonce.

A cântat de câteva ori cu formaţia Destiny's Child, înainte de a lansa primul ei album, "Solo Star", la vârsta de 16 ani. Al doilea său album de studio, "Sol-Angel and the Hadley St. Dreams" (2008), a ajuns pe locul 9 în topul Billboard 200 şi a fost foarte bine primit de criticii de specialitate. Cel mai recent EP al său, "True", a fost lansat în 2012, iar Solange Knowles intenţionează să lanseze cel de-al treilea album de studio anul acesta, la propria casă de discuri, Saint Records, notează agenția Mediafax.

Jay-Z, pe numele adevărat Shawn Carter, s-a lansat ca rapper, devenind unul dintre cei mai importanţi producători în industria muzicii hip-hop.

Din 2008 este căsătorit cu Beyonce, iar împreună au o fiică pe nume Blue Ivy.
Împreună formează cel mai bogat cuplu din industria muzicală, cu o avere estimată de peste 750 de milioane de dolari.


Foto: AFP/Mediafax