Potrivit unei surse, aceasta va fi "una dintre cele mai mari, cele mai de neuitat ceremonii extravagante din istoria recentă".
"Au decis să se căsătorească în 2013. Însă nu au stabilit toate detaliile şi nici data exactă la care va avea loc nunta", a declarat o sursă pentru tabloidul National Enquirer.
Potrivit aceleiaşi publicaţii, cuplul va cheltui suma de 3 milioane de dolari pentru a asigura transportul cu avionul pentru cei 500 de invitaţi, iar Wissam al Mana intenţionează să ofere fiecărui invitat un ceas Rolex în valoare de 10.000 de dolari.
"Wissam va cheltui o sumă foarte mare când se va căsători cu Janet. Va fi nunta secolului", a adăugat aceeaşi sursă.
Janet Jackson şi-a început relaţia cu Wissam al Mana, care este cu aproape zece ani mai tânăr decât ea, în vara anului 2010, notează Mediafax.
Cântăreaţa în vârstă de 46 de ani, sora mai mică a lui Michael Jackson, a declarat într-un interviu anterior că nu are nimic împotriva unei relaţii cu un bărbat mai tânăr, atât timp cât cuplurile în cauză au o viaţă fericită împreună.
Artista a avut anterior o relaţie cu producătorul muzical Jermaine Dupri care a durat şapte ani.
Janet Jackson s-a căsătorit pe 7 septembrie 1984 cu James DeBarge, însă căsnicia lor a fost anulată în justiţie pe 18 noiembrie 1985. Artista s-a căsătorit pe 31 mai 1991 cu René Elizondo, de care a divorţat pe 13 martie 2000.
Foto: AFP / Mediafax