Janet Jackson este însărcinată cu primul copil, la 50 de ani

Cântăreața americană Janet Jackson, care în urmă cu câteva săptămâni declarase că dorește "să își întemeieze o familie", este însărcinată cu primul ei copil, la vârsta de 50 de ani, au indicat mai multe mass-media din SUA, potrivit Agerpres.

Sora mai mică a lui Michael Jackson, care va împlini 50 de ani pe 16 mai, și-a surprins fanii după ce a anunțat la începutul lunii aprilie că își suspendă turneul "Unbreakable" pentru a se dedica vieții de familie, alături de soțul ei Wissam Al Mana — fără a oferi alte detalii.


 
Două site-uri specializate în viața celebrităților ET și E! susțin că vedeta este însărcinată, iar E!News, citând o sursă anonimă, a afirmat că Janet se află în al doilea trimestru de sarcină și a consultat un specialist în probleme de fertilitate.