Irina Nicolae, fosta componentă a trupei A.S.I.A., autoarea seriei de cărți de povești și educative pentru copii ce îl au ca personaj principal pe Dovlecel, revine în țară în această săptămână pentru un eveniment cu totul special.
Vineri, 1 iunie, la ora 13.00, Irina Nicolae se va afla la târgul de carte Bookfest, de la Romexpo, Pavilionul Internaţional C3, standul ReadFWD, unde va lansa prima carte de poveşti - aplicație interactivă pentru copii, concepută pentru iPad, „În Țara lui Dovlecel”.
Aplicația, disponibilă în două versiuni, în limba română şi engleză, este realizată de ReadFWD, după grafica lui Iulian Pena, şi le oferă ocazia copiilor să intre în universul minunat al lui Dovlecel dar să și beneficieze de un sistem interactiv de distracţie şi educaţie.
Micuții se pot juca pe ecranul iPad-ului cu animațiile colorate, pot răsfoi singuri paginile virtuale dar pot și asculta povestea lui Dovlecel în limba română sau engleză. În acest sens, părinții pot programa ca iPad-ul să citească singur povestea celor mici, spre exemplu, la ora de culcare.
Pentru ca acest lucru să fie posibil, Irina Nicolae a apelat la actori din România, care au înregistrat povestea ca pe un teatru radiofonic, dar și la un narator britanic de la Londra, care a înregistrat verbal povestea într-o engleză impecabilă.
Scopul acestui proiect este de a ține pasul cu tehnologia, mulți părinți și copii având în prezent iPad, dar și de a le oferi ocazia tuturor românilor de peste hotare să se bucure de lumea minunată a lui Dovlecel, aplicația putându-se descărca din orice colț al lumii.
Povestea lui Dovlecel, marcă înregistrată Irina Nicolae, s-a născut în urmă cu patru ani. În 2008, după ce și-a făcut debutul în librării cu un album cu fotografii realizate în multe țări străine, „O parte din lume văzută prin ochii mei”, Irina Nicolae și-a redirecționat creativitatea spre lumea frumoasă a copilăriei.
Artista a lansat, pentru început, cartea de povesti „În Țara lui Dovlecel”, pentru ca apoi, mulțumită succesului extraordinar de care a avut parte, să urmeze o serie de cărți educative pentru copii, dar și puzzle-uri (“Colorează cu Dovlecel”, ”Dovlecel te învaţă să numeri”, “Dovlecel te învaţă alfabetul”, “Dovlecel te învaţă calendarul naturii”, “Să învăţăm formele şi culorile cu Dovlecel”).
Dovlecel a intrat astfel în casele multor familii și a devenit unul din personajele preferate ale copiilor. Personajul se află pictat pe pereții camerelor multor copii, pe tricouri și chiar pe torturile aniversare.
Irina Nicolae lansează prima carte de poveşti interactivă de iPad pentru copii, „În țara lui Dovlecel”
Irina Nicolae, fosta componentă a trupei A.S.I.A., autoarea seriei de cărți de povești și educative pentru copii ce îl au ca personaj principal pe Dovlecel, revine în țară în această săptămână pentru un eveniment cu totul special.
Posteaza comentariu