Însărcinată în patru luni, Ellie White a înotat în apa de 15 grade Celsius din Malta

Ellie White a avut de înfruntat soarele arzător și apa rece a Mării Mediterane la filmările noului său videoclip, “Ziua mea”.

Artista a petrecut o săptămână de vis în Malta, țară unde a și-a petrecut o scurtă vacanță. Însărcinată în patru luni, Ellie a avut de filmat câteva cadre dificile.
Mai întâi, a înfruntat soarele arzător, în timp ce cânta asezată pe stâncile insulei, pentru ca apoi să îndure temperatura scăzută a apei, în cadrele în care a trebuit să înoate.

“Pe cât de limpede și abastră era, pe atât de rece era apa din zona peșterilor. Inițial, regizorul a vrut ca eu și iubitul meu din clip să filmăm câteva cadre complet dezbrăcați, în apa din peșteră, care însă aceasta avea doar 15 grade și era foarte rece. Am schimbat însă scenariul pentru că mi-am dat seama că nu puteam sta mai mult de câteva minute în apă”, declară Ellie White.

Cântăreața spune că nu are o sarcină dificilă, însă că doctorul i-a recomandat să fie precaută, întrucât pericolele sunt mari până în luna a cincea de sarcină.

“Nu am prea avut grețuri și nici pofte exagerate. În Malta, spre exemplu, am poftit la creveți și fructe de mare dar și la budincă de vanilie cu dulceață de mure, o specialitate a locului. În schimb, trebuie să mă feresc de soare în orele după-amiezii, să evit zborurile mai lungi de patru ore și să nu fac baie în apă rece”, mai spune Ellie.