Imaginile oficiale de la botezul regal: Mica prinţesă Charlotte, o "păpuşică" adorabilă

Familia regală britanică a dat publicităţii fotografiile realizate de Mario Testino, la botezul Prinţesei Charlotte, desfăşurat duminică, 5 iulie. Prinţesa a fost creştinată în cadrul unei ceremonii private la biserica St. Mary Magdalene din Sandringham.

Fotograful de modă Mario Testino, preferatul prinţesei Diana, cel care a imortalizat logodna lui William cu Catherine, a realizat potretele oficiale la botezul lui Charlotte. Patru fotografii au fost publicate pe contul oficial de Twitter al familiei regale, relatează Daily Mail.

Portretele tinerei familii regale au fost realizate în grădina reşedinţei de la Sandringham. Într-o fotografie de grup apar Regina Elisabeta şi Prinţul Philip, Prinţul Charles şi Camilla, dar şi buncii materini, Carol şi Michael Middleton, cât şi Pippa şi James, fraţii lui Kate.



Printre imagini mai există şi un instantaneu cu Kate şi Charlotte: în timp ce mama ei o ţine în braţe, micuţa se uită spre cameră şi pare că zâmbeşte.



Fotografiile au fost făcute duminică, 5 iulie, imediat după botez. "Ducele şi Ducesa de Cambridge au avut o duminică minunată şi sunt foarte fericiţi să împartă momentul cu miile de oameni veniţi la Sandringham", a declarat un reprezentant al cuplului regal.



"A fost o experienţă incredibilă să pot fotografia patru generaţii ale Familiei Regale Britanice, monarhul şi cei trei moştenitori la tron", a spus Mario Testino. 

 

Foto: Daily Mail

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod