Se întâmplă ceva ciudat cu englezoaicele: de la o generație la alta, fetele din Marea Britanie par să se prostească din ce în ce mai mult, iar asta direct proporțional cu cantitatea de alcool pe care sunt dispuse și capabile s-o soarbă într-o noapte în care își fac de cap. Și de-ar fi doar o noapte!
Desigur, într-o țară liberă fiecare are dreptul să aleagă cum poftește să trăiască: prinț sau cerșetor, corporatist "spălat pe creier" sau activist "îndârjit împotriva oricărei forme de supunere și manipulare", vegan/vegetarian ori "degrabă vărsător de sânge", educat sau antisocial, încă e loc pentru toată lumea atâta timp cât oamenii își văd de ale lor și nu sar pârleazul pe terenul interzis.
Odată trecute de granița restrictivă a majoratului, multe fete iau provocarea beției ca pe o ispravă de toată lauda și sunt de neoprit: unele se îmbracă total nepotrivit, altele se machiază ostentativ, dar un lucru le leagă de la început până la sfârșit: alcoolul. Fetele beau cot la cot cu bărbații, uneori chiar îi întrec, și ajung să zacă pe caldarâm. Asta dacă nu sfârșesc la spital în comă alcoolică.
Anul acesta a fost la fel: milioane de oameni au petrecut Revelionul pe străzi, dar nu toți au intrat în 2015 pe picioarele lor. Sute de tinere au băut până și-au pierdut mințile, au căzut inconștiente pe trotuare sau în mijlocul străzilor, au ajuns la spital și le-au dat de furcă polițiștilor.
Un val de nebunie a cuprins toată Marea Britanie. Potrivit cotidianului Daily Mail, bătăile izbucnite în pub-uri au fost "sarea și piperul" petrecerii, altercațiile soldându-se cu cel puțin doi morți și zeci de răniți. Până la 6.00 dimineața, 90 de persoane au fost arestate pentru diverse infracțiuni, iar printre acestea s-au numărat și câteva tinere înfierbântate de aburii alcoolului. Veți vedea și în imaginile publicate de Daily Mail o astfel de "războinică". Și n-arată deloc bine. În comparație cu "distracția" englezoaicelor, Revelionul românilor a fost o petrecere de copii.
Foto: Daily Mail