Mirela Stelea a avut un succes neaşteptat de mare la Dubai Bride Show, cel mai mare târg de ceremonii din această primăvară. Prezentă la eveniment cu propriul stand, alături de branduri mari de pe patru continente, Mirela Stelea a stârnit interesul a mii de vizitatori.
Femeile din Dubai, dar şi din Europa şi Asia, au achiziţionat rochii de mireasă, dar şi creaţii elegante pentru evenimente pretenţioase. De departe, cea mai cerută rochie semnată Mirela Stelea au fost cea din mătase naturală în două culori – oranj şi fucsia, combinaţia exotică de culori fiind pe placul tuturor. Creaţia Mirelei Stelea a fost comandată de nu mai puţin de 25 de ori.
La fel de mare succes a avut, spre exemplu, şi rochia albastră din colecţia Asmara, pe care designerul a fotografiat-o în luna februarie a acestui an la Palatul Cesianu-Racoviţă, printre opere de artă Artmark.
Mulţi clienţi i-au spus Mirelei Stelea că vestimentaţia ar putea fi purtată de actriţe celebre pe covorul roşu al marilor ceremonii de la Cannes sau Los Angeles. “Mi s-a spus că i s-ar potrivi de minune lui Penelope Cruz. Rochia este simplă, dar în acelaşi timp elegantă”, declară Mirela Stelea.
Mirela Stelea a lansat în ultimele nouă luni patru colecţii: două Cruise, cu rochii ce pot fi purtate pe plajă, la piscină, la petreceri ăn aer liber, pe iaht sau croazieră, o colecţie integrală de salopete din jerse sau mătase, şi o colecţie de rochii de cocktail şi red carpet, fiecare dintre ele beneficiind de campanii şi şedinţe foto exclusiviste.
Mai multe detalii despre creaţiile Mirele Stelea pot fi găsite accesând site-ul www.mirelastelea.ro.
Iată rochia Mirelei Stelea care a făcut furori la Dubai. A fost comandată de 25 de ori!
Mirela Stelea a avut un succes neaşteptat de mare la Dubai Bride Show, cel mai mare târg de ceremonii din această primăvară. Prezentă la eveniment cu propriul stand, alături de branduri mari de pe patru continente, Mirela Stelea a stârnit interesul a mii de vizitatori.