I Am Cait revine la E! cu sezonul 2

După succesul primului sezon, docu-seria I Am Cait revine la E! cu sezonul 2, în premieră începând de duminică, 13 martie, ora 21:00.

Primul sezon al aplaudatei serii-documentar I Am Cait a urmărit adaptarea lui Caitlyn Jenner la o viaţă normală, în postura de femeie transgender. Seria a provocat o discuţie la nivel global pe tema comunităţii transgender şi multiplele probleme ale membrilor ei. În sezonul al doilea, Caitlyn lasă garda jos pentru prima dată şi este gata să se şi distreze puţin, fiind deschisă experienţelor noi - cum ar fi explorarea noilor faţete ale vieţii ei de femeie transgender şi întâlnirile romantice.

Caitlyn se confruntă şi cu provocări care o zdruncină din rădăcini, prietenele ei apropiate nelăsând niciun subiect neabordat. Discuţiile lor încinse şi pline de emoţii o determină în cele din urmă pe Caitlyn să se înţeleagă mai bine pe ea însăşi şi comunitatea transgender.

De-a lungul tuturor acestor întâmplări, Caitlyn face tot posibilul pentru a fi cea mai bună versiune a propriei persoane, apropiindu-se şi mai mult de prietenele ei, de comunitate şi de familie.

Din grupul de prietene al lui Caitlyn fac parte Candis Cayne, Jennifer Finney Boylan, Chandi Moore, Kate Bornstein, Zackary Drucker şi nou-apăruta în grup Ella Giselle, o fată de 18 ani, luată sub aripa doamnelor mai mature, care sunt primele ei prietene transgender. Acest grup de femei o iubește şi o sprijină pe Caitlyn, dar nu se mai poartă cu mănuşi în preajma ei, de dragul menţinerii unei atmosfere pacifiste. Atmosfera este împinsă la extreme după ce doamnele o tot bat la cap că trebuie să îşi reexamineze convingerile politice conservatoare, modul în care se raportează la faptul că este o persoană transgender şi modul în care se raportează la faptul că este femeie.

De-a lungul excursiei pe care o fac din L.A. până la Marele Canion, Tulsa, Kansas City, New Orleans şi nu numai, doamnele discută despre subiectele care le afectează, despre propriile lor vulnerabilităţi şi despre obstacolele legate de relaţiile cu cei din jur, de traseul lor profesional şi de familiile lor. Caitlyn începe să fie deschisă la nou şi se gândeşte pentru prima dată cum ar fi să aibă o relaţie romantică.
Dar, dacă doamnele discută subiecte incomode, nu înseamnă că nu se dezlănţuie şi nu se distrează. Fetele dansează în Oklahoma, au o noapte lungă în New Orleans (alături de Kris) şi se distrează în stil mare, călătorind de-a lungul şi de-a latul ţării.

Caitlyn continuă să preţuiască momentele împărtăşite cu familia, care apare şi ea în emisiune.

Pe măsură ce relaţiile sale cu cei din jur evoluează, Caitlyn este la fel de apropiată de fetele ei, Kourtney, Kim, Khloé, Kendall şi Kylie, dar şi de Kris - toate sprijinind-o în această călătorie. Mezinele Kendall şi Kylie îşi examinează şi ele relaţia cu Caitlyn, mai ales după ce Kylie dezvăluie că oamenii o iau la rost pentru că îi spune lui Caitlyn „Tata”, iar Kendall spune că a salvat-o în telefon pe Caitlyn sub numele „Mad” (o combinaţie între „mom” şi „dad”, în traducere „mama” şi „tata”).

Primul sezon din I Am Cait a fost difuzat în 153 de ţări, în 24 de limbi. Seria-documentar este produsă de Bunim/Murray Productions, companie care a documentat poveşti LGBT de peste 20 de ani încoace.
Caitlyn Jenner este producător executiv, iar Gil Goldschein, Jeff Jenkins, Farnaz Farjam, Andrea Metz şi Melissa Bidwell sunt producători executivi din partea Bunim/Murray Productions.

Urmăriți sezonul 2 al seriei săptămânale I Am Cait numai la E!, în premieră începând de duminică, 13 martie, ora 21:00.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod