Actriţa americană a fost obligată printr-o hotărâre emisă de un judecător de la Tribunalul pentru chestiuni familiale din California să plătească fostului ei partener de viaţă, modelul canadian Gabriel Aubry, o pensie alimentară de 20.000 de dolari pe lună.
În aprilie, Aubry a depus o cerere în justiţie prin care solicita tribunalului să o oblige pe Halle Berry să îi plătească o sumă cuprinsă între 15.000 şi 20.000 de dolari pe lună. Modelul canadian a spus că nu îşi permite deocamdată o locuinţă care să se potrivească standardelor înalte cu care este obişnuită Nahla, fiica în vârstă de patru ani a fostului cuplu, informează Huffington Post, citat de Mediafax.
Potrivit site-ului TMZ.com, modelul canadian a cerut multe alte lucruri de la Berry, el dorind, totodată, ca fosta lui iubită să acopere costurile ocazionate de vizitele pe care Nahla le va face familiei sale din Canada şi să plătească pentru toate hainele pe care le va cumpăra fiicei sale.
Cei doi foşti parteneri de cuplu, care s-au despărţit în februarie 2010, după o relaţie de cinci ani, sunt implicaţi într-o aprigă dispută judiciară referitoare la custodia fiicei lor. Ei vor reveni la tribunal, în faţa unui judecător, care trebuie să decidă dacă Halle Berry are voie să o ia pe Nahla cu ea în Franţa, unde actriţa americană intenţionează să se mute.
Halle Berry s-a logodit cu actorul francez Olivier Martinez şi a depus o cerere la Tribunalul pentru chestiuni familiale din California, în care a cerut permisiunea de a se muta în Franţa, pentru că se teme pentru viaţa fiicei ei.
Un tribunal american a decis ca Gabriel Aubry să poată să îşi viziteze fiica doar în prezenţa unei terţe persoane, care să supravegheze acele întâlniri şi să se asigure că Nahla este în siguranţă. Potrivit site-ului TMZ.com, aceasta este doar prima dintr-un lung şir de audieri la tribunal, iar justiţia americană i-a cerut deja modelului canadian să urmeze mai multe cursuri de terapie şi consiliere.
Gabriel Aubry a fost acuzat de rasism, după ce a declarat că fosta lui parteneră de viaţă, actriţa americană Halle Berry, este o "negresă". Halle Berry a cerut custodie unică asupra micuţei, iar Aubry a cerut la rândul lui să împartă custodia copilului cu mama ei.
Halle Berry, care s-a logodit în timpul sărbătorilor de iarnă cu Olivier Martinez, a câştigat un premiu Oscar în 2002, pentru prestaţia ei din filmul "Puterea dragostei/ Monster's Ball", devenind astfel prima actriţă afro-americană din istorie care a câştigat această distincţie.
Halle Berry va plăti pensie alimentară
Actriţa americană a fost obligată printr-o hotărâre emisă de un judecător de la Tribunalul pentru chestiuni familiale din California să plătească fostului ei partener de viaţă, modelul canadian Gabriel Aubry, o pensie alimentară de 20.000 de dolari pe lună.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
21 Iunie 2012