Grand Cinema Digiplex reduce prețul biletelor la filmele 3D

Începând cu 26 aprilie, Grand Cinema Digiplex reduce prețul biletelor la filmele 3D. Noul preț va fi egal cu cel al unui film 2D.
“Dorim să facilităm accesul publicului la tehnologia 3D, tehnologie ce oferă o experiență cinematografică îmbogățită în comparație cu cea 2D. Din acest motiv am luat hotărârea ca la Grand Cinema Digiplex prețul filmelor 3D să fie același cu cel al filmelor 2D.  Această inițiativă înseamnă practic o reducere de peste 20% a prețului inițial al biletelor pentru filmele 3D,” declară John Younis, Entertainment Business Unit General Manager, Grand Cinema Digiplex.

În perioada următoare, la Grand Cinema Digiplex rulează trei filme 3D, extrem de așteptate de publicul cinefil.
Iron Man 3 - Omul de Oțel 3 are premiera în cinematograf pe 26 aprilie, iar luna mai aduce încă două filme 3D ce îi vor satisface atât pe fanii genului SF cât și pe cei ce adoră adaptările moderne ale literaturii: Star Trek În Întuneric și Marele Gatsby. Ambele filme vor avea premiera pe data de 17 mai.

Cea mai recentă ofertă pe care Grand Cinema Digiplex o face publicului este aceea de a promova filmele 3D. Cinematograful s-a remarcat prin inovație. Inovație în ceea ce privește introducerea tehnologiei HFR, a sunetului tridimensional IOSONO, crearea amfitreatului cu scaune retractabile sau construirea celor mai mari săli de cinema din Bucureşti (Epika și Ultra, cu 480 de locuri fiecare).

 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod