„A fost pentru prima dată când am realizat o astfel de ședință foto. Fiecare femeie trebuie să se simtă bine în pielea ei și nu aibă complexe chiar dacă nu are dimensiuni de model. Frumusețea, grația și eleganța vin din detalii și atitudine”, mărturisește Giulia.
În pictorial, vedeta apare în ipostaze prețioase, purtând rochii elegante, una dintre acestea creație proprie, accesorizând fiecare ținută cu bijuterii scumpe, în tonul exclusivist cu care a obișnuit publicul.
Inițiatoarea mai multor linii de bijuterii cu Swarovsky și diamante fine, precum și a unui parfum, Giulia Nahmany vorbește în interviul aferent acestui pictorial despre diamante, ca investiție sigură pe viață, cât și despre programul disciplinat pe care îl are zilnic ca femeie de afaceri și mamă a doi copii. „Diamantele sunt o investiție pe viață. Naturii îi ia atâta vreme să formeze un diamant, timp la care se adaugă măiestria cu care acesta este șlefuit. E normal să te poți bucura de alegerea ta. Cred că luxul nu este un ‘statement’ care ține neapărat de bani”, declară Giulia.
Soție și mamă a două fetițe, Giulia Nahmany mărturisește că a reușit să pună la punct un program zilnic eficient care o ajută să îndeplinească cu strictețe toate sarcinile de zi cu zi, ca femeie de afaceri și mamă.
“Sunt o persoană foarte matinală, tocmai pentru a profita din plin de fiecare zi și a reuși să mă dedic atât familiei, care reprezintă practic viața mea, cât și afacerilor în care m-am implicat sufletește. Dimineața o rezerv fetițelor mele, merg apoi la sală și la masaj. Odată ajunsă la birou, inevitabil am o mulțime de întâlniri și ședințe, mai ales în această perioadă în care ne concentrăm asupra unor noi proiecte. Când este cazul, particip la shootinguri, emisiuni TV sau evenimente. Seara este dedicată familiei, fie ieșind cu soțul meu și cu fetițele în oraș, fie întâlnindu-ne la film sau la cină cu prietenii noștri. Indiferent de drumul pe care ai pornit, este important să nu ne neglijăm familia. Acest time management a apărut cumva natural, tocmai pentru că îmi doresc din toată inima să mă pot bucura de această binecuvântare. Calitatea vieții reprezintă, în opinia mea, o consecință a echilibrului și, în special, a răbdării cu care ne stabilim prioritățile. Deși este normal să avem aspirații cât mai înalte, trebuie să plasăm propria demnitate în fața unor câștiguri efemere”, adaugă vedeta.
Posteaza comentariu