Giulia Nahmany, designer pentru femeile cu forme

Giulia Nahmany devine din ce în ce mai prezentă în industria fashion din România. După ce a lansat o academie de machiaj, două linii de bijuterii cu Swarovski și diamante, precum și un parfum în serie limitată, Giulia își îndreaptă acum atenția și spre zona vestimentară, lansând rochii de seară special create pentru femeile cu forme.
Cunoscând pe propria-i piele cât de dificil este să găsești rochia potrivită atunci când nu ai dimensiuni de model, vedeta folosește experiența și informațiile acumulate de-a lungul timpului pentru a le veni în ajutor femeilor care nu se încadrează în dimensiunile 90-60-90, dar care își doresc să fie elegante.

În acest sens, a creat o mini colecție de rochii din material paietat astfel croite încât să mascheze imperfecțiunile și să ofere iluzia unei siluete mai înguste.
“Am creat pentru prima dată acest tip de rochie pentru un eveniment la care am participat. Eu am purtat-o și am fost uimită să primesc multe complimente. Am fost întrebată de la ce casă de modă este. Așa a apărut ideea de a crea o mini linie vestimentară dedicată femeilor cu forme pentru că, să recunoaștem, majoritatea nu avem trupul manechinelor de podium. E un lucru cert, dar asta nu înseamnă că nu putem fi glam chiar dacă nu avem 50 de kilograme!”, declară Giulia.

Rochiile disponibile pe site-ul oficial www.giulianahmany.com sunt realizate la comandă, în funcție de dimensiunile cerute, au prețul de 1800 de lei și se livrează în 10 zile.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod