Octav Chivulescu, cel care deţine vila în care unde iubitul Mădălinei Ghenea s-a refugiat în România, spune că şi-a făcut un bun prieten. "Iniţial, m-a impresionat faptul că Gerard Butler va veni la noi. Apoi, m-a frapat faptul că în fiecare zi şi-a amânat plecarea, fiind impresionat de cele văzute, şi chiar a uitat de nunta unui prieten al său. În ultima zi mi-a mărturisit că nu a putut deloc să doarmă, la gândul că trebuie să plece de aici. Ar mai fi stat, o perioadă nedefinită", a povestit Octav Chivulescu pentru ziarul Click!.
Proprietarul pensiunii a mai spus că între ei doi s-a legat o frumoasă prietenie.
Deşi a stat fără iubita lui Mădălina Ghenea, chemată de urgenţă pe platourile de filmare de la Roma, actorul s-a simţit excelent. "Tot ce s-a întâmplat în această perioadă, vremea, drumeţiile, mâncarea, discutiile incredibile ce le-am purtat preţ de 16 ore pe zi, totul a fost magic! Ne-am despărţit cu lacrimi în ochi. Probabil pentru că fiecare ştiam că, în general, orice ai crede sau ţi-ai dori, este puţin probabil că ne vom mai revedea. Trăim în lumi mult prea diferite", a mai relatat Octav Chivulescu pentru Click!.
În semn de mulţumire, actorul a lăsat câteva cuvinte frumoase în cartea de oaspeţi a pensiunii.
"Niciodată, în afara familiei mele, nu mi s-a arătat atăta dragoste, bunătate şi căldură. De aceea mă simt ca o parte a familiei voastre, şi voi doi, parte dintr-a mea. Mi-aţi salvat călătoria în România, m-aţi făcut să iubesc ţara asta atât de mult şi să văd magia oamenilor săi. Mi se rupe sufletul să plec. Cu adevărat! Dar am să mă întorc să continuăm călătoria noastră. Până atunci, sănătate şi fericire. Prietenul vostru, Gerry Butler", le-a scris actorul gazdelor sale.
Foto: Hepta, Click!
Comentarii (4)
in numele tuturor femeilor din romania propun sa-i acordam cetatenia romana....
of,carcotasi mai sunteti ! Stiti bine ca fiecare percepe lucrurile in felul sau...DAR vorbim de ce cuvinte frumoase a lasat Gerald,si,mai ales,cu ce amintiri minunate a plecat...Slava Domnului ca nu a nimerit la o pensiune kitch (cum sunt fff multe)si cu proprietari semianalfabeti dar pusi pe jecmaneala...
sa se mute in Romania, daca ii place asa de tare... aici gaseste tot ce si-ar dori: peisaje superbe, fete frumoase :))
este frumos in Romania dar nu peste tot siiiiiiiiii pentru unii care au bani asa ca el poate locui acolo unde vrea dar alti nu au bani asa multi ca el si locuiesc pe unde pot,atunci parca nu mai este asa de frumos!!!!!!!!
Posteaza comentariu