George Clooney susţine că îşi iubeşte ridurile şi părul grizonat

Actorul se declară pe deplin mulţumit de modul în care îmbătrâneşte şi susţine că botoxul nu este pentru el.

Celebrul actor american a declarat, într-un interviu publicat miercuri de revista germană "Meins", că este "încântat" de "ridurile sale" și nu are de gând să recurgă la botox, transmite EFE, citată de Agerpres.

"Îmi iubesc părul gri și ridurile pentru că figura mea are acum mai multă personalitate decât pe vremea când aveam 20 sau 30 de ani"
, a declarat actorul. De asemenea el a făcut referire şi la numărul relaţiilor amoroase pe care prespune presa că le-ar fi avut, el declarând amuzat că "dacă aș fi fost cu toate femeile despre care s-a spus că aș fi avut vreo relație, nu mi-ar mai fi rămas timp să fac nicun film".

Deşi este mai mare doar cu doi ani decât Brad Pitt, George Clooney (54 de ani) susţine că mai demult a fost mereu frustrat de faptul că arăta mult mai în vârstă decât el.



"Înainte, eram frustrat pentru că, deși am cu numai doi ani mai mult decât Brad Pitt, păream să am mult mai mulți ani decât el, dar acum nu-mi mai pasă", a mărturisit actorul.