În afara orelor petrecute la pupitrul Observator-ului, superba prezentatoare a știrilor sportive de la Antena 1 adoră să citească, iar cea mai recentă carte parcursă vine să îi consolideze și mai mult relația specială pe care o are cu băiețelul ei, Patrick.
Este vorba de “Cartea despre copii”, a celebrului maestru spiritual și filosof Osho, în care a descoperit cele mai interesante viziuni asupra modului în care este bine să comunice cu fiul ei.
“Aproape orice întrebare pusă voluntar sau involuntar își are răspunsul în cartea lui Osho. Este, pur si simplu, un fenomen. Mă relaxează, e o plăcere să îi urmăresc logica și ușurința exprimării. În ‘Cartea despre copii’ împărtășește din învățămintele sale privind creșterea și educația copilului de la vârste fragede până la maturitate”, declară Geanina Ilieș.
Frumoasa prezentatoare de știri de la Antena 1 dezvăluie și unul din citatele care au ajutat-o să vadă relația cu cei mici într-un alt mod.
“Deși copiii vin pe lume prin intermediul vostru, ei nu vă aparțin. Voi le puteți dărui iubirea voastră, dar nu ar trebui să le impuneți cu forța ideile voastre. Nu ar trebui să îi obligați să trăiască la rândul lor modul vostru nevrotic de viață. Le veți permite deci să înflorească în felul lor? Le veți permite să fie ei înșiși? Dacă sunteți pregătiți pentru toate acestea, foarte bine. Daca nu, mai așteptați, iar, între timp, pregătiți-vă!”, dezvăluie Geanina unul din pasajele importante ale volumului.
“Mesajul cărții este simplu: regăsiți copilul din interior și lăsați-vă purtați de această stare, fără restricțiile impuse de societate sau de cei care vă înconjoară”, adaugă vedeta.