Cântăreaţa Alexandra Edenborough, în vârstă de 36 de ani, a depus actele de divorţ pe 9 ianuarie, la un tribunal din Los Angeles, iar motivele invocate sunt "diferenţe ireconciliabile", potrivit contactmusic.com. Data separării oficiale urmează a fi stabilită, potrivit site-ului RadarOnline.com, citat de Mediafax.
Alexandra Edenborough, care s-a căsătorit cu Gary Oldman în seara de Anul Nou din 2008, cere ca actorul să îi plătească pensie alimentară şi onorariile avocatului său şi a cerut ca judecătorul să nu-i acorde lui Oldman pensie alimentară.
Actorul şi Alexandra Edenborough nu au copii împreună.
Gary Oldman s-a căsătorit prima dată cu actriţa britanică Lesley Manville în 1987, dar cei doi s-au despărţit la puţin timp după naşterea fiului lor, Alfie, în 1989.
În 1990, actorul britanic s-a căsătorit cu Uma Thurman, dar mariajul a durat doar doi ani.
Gary Oldman s-a căsătorit din nou în 1997 cu Donya Fiorentino, de care a divorţat în 2001.
Posteaza comentariu