În cadrul Galei Festivalul Brazilor de Crăciun, care a avut loc joi seară, 10 decembrie, brăduții concepuți și donați de către designeri celebri din România au fost vânduți cu sume cuprinse între 500 și 19.500 de Euro companiilor care au licitat pentru ei. În total, suma strânsă din licitația brazilor a fost de 108.100 euro. Alți 4.000 de Euro s-au strâns din biletele de tombolă, iar 142.000 de Euro au venit din sponsorizări.
„Le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi şi în acest an; datorită designerilor, sponsorilor şi partenerilor reuşim să ducem mai departe cu succes această tradiţie a brazilor magici. Am reușit să strângem 250.000 de Euro prin care vom ajuta copiii să meargă la școală. Fondurile strânse în acest an ne vor permite să redăm şi anul viitor dreptul la educaţie copiilor defavorizaţi”, a declarat Andi Moisescu, Președinte Salvați Copiii România.
Prezent la eveniment, Adrian Curaj- ministrul Educației - a declarat că echitatea și accesul la educație al copiilor aflați în situații dificile este prioritatea mandatului său. „Am venit cu emoții, dar acum am emoții și mai mari după ce, în timp ce vorbeam cu elevii din programele pentru care organizați acest festival, o fetiță m-a strâns în brațe fără să-i ceară nimeni acest lucru.
Bradul dedicat tragediei de la Colectiv, vândut cu 19.500 euro
Unul dintre cei mai râvniți brăduți, vândut cu 19.500 euro, a fost „Bradul nostru” realizat de Omid Ghannadi și Amalia Enache, care reprezintă solidaritatea românilor. Contruit din lumânări colorate și cu simboluri populare în culorile tricolorului României, bradul este dedicat victimelor tragediei de la clubul Colectiv.
„Lumânările din față de la Colectiv continuă să ardă și de Crăciun, în acest brad. Pentru ei toți. Acest brad reprezintă solidaritatea românilor. Ne arată, într-o imagine de ansamblu, cât de frumoși suntem împreună, la bine și la greu”, a declarat Omid Ghyannadi, designerul care a realizat bradul.
Bradul Salvați Copiii, realizat de designerul Ștefania Mircea împreună cu voluntarii de la Salvați Copiii, a fost licitat pentru suma de 12.000 euro. Bradul este conceput din litere prietenoase, cifre colorate și jocuri haioase, toate fiind aduse din lumea minunată a copilăriei. Campionul mondial la tenis, Horia Tecău, a intrat în direct din Florida pentru a fi alături de Festivalul Brazilor de Crăciun și a transmis un mesaj organizatorilor. „Mă bucur că pot să fiu alături de voi pentru această cauză și imi doresc ca pe viitor să fiu din ce in ce mai implicat în programele voastre”, a spus Horia Tecău.
Un alt brad vândut cu o sumă mare în licitație - 10.000 Euro - este cel al Irinei Neacșu, cu tema „Împreună”, reprezentând o pasăre măiastră cu penaj sub formă de inimi colorate.
„Împreună devenim, putem, realizăm, mişcăm, schimbăm. Crăciunul este povestea lui ”a fi împreună”, din dragoste, din căldură, din dor. “Împreună” se naşte uneori prea rar. “Împreună” rămâne uneori prea des un gest abstract. Dar astăzi ne-am unit forțele pentru a-i ajuta pe copii.”- Irina Neacșu, designer.
Bradul „Magic Winter Wonderland” al designerului Stephan Pelger a fost vândut cu 8.000 euro. „Iernile copilăriei mele rămân pentru mine cele mai frumoase trăite vreodată! Albul zăpezii, aerul curat, mirosul de Crăciun, de cozonaci proaspeţi şi de scorţişoară, râsetele copiilor, toate acestea înseamnă pentru mine iarna perfectă, iarna magică şi reprezintă, de altfel, punctul de plecare, sursa de inspiraţie pentru bradul din acest an. Mă bucur că prin acest brăduț pot să-i ajut pe copii să meargă la școală.” - Stephan Pelger, designer.
Gabriela Alexandrescu, Președintele Executiv Salvați Copiii România, a spus că scopul Festivalului Brazilor de Crăciun este să reducă abandonul școlar. „Mulțumim tuturor designerilor și oamenilor generoși care au fost alături de noi. Fără generozitatea sponsorilor noștri, acest lucru nu ar fi posibil. Le mulţumim tuturor companiilor, designerilor, persoanelor publice și nu numai, care ne sprijină și au încredere că împreună putem reda acestor copii șansa la educație și la un viitor decent”- Gabriela Alexandrescu, Președintele Executiv Salvați Copiii România
Pentru ediţia din 2015 a Festivalului Brazilor de Crăciun au fost creaţi 22 de brăduţi originali de către designerii români: Brazii intrați în licitație au fost achiziționați de: bradul Omid Ghannadi&Amalia Enache – BCR, bradul Doina Levintza – Anca Vlad ( Fildas), bradul Stephan Pelger – Marius Ivan, bradul Irina Neacșu – Lucia Costea (SECOM), bradul Carmen Ormenișan – Regatta Estate, bradul Malvina Cervenschi – Lucia Costea (SECOM), bradul Iris Șerban & Lama Arhitectura – Corina Bârlădeanu – 2activePR, bradul Hamid Nicola, cu sprijinul Pop Art Design - Pernod Ricard, bradul MATIUS & Philips România – LIDL România, bradul Zenya Atelier & Mădălina Stan – Pernod Ricard, bradul Dragoș Epure & Anca Lungu – LIDL România, bradul PNK Casual – Kaufland România, bradul Ioana Ciolacu – Dragoș Grigoriu, bradul Cristina Săvulescu – Pernod Ricard, bradul Mihai Țopescu - Radu George (Catena), bradul Cornel Ilie & Adelina Ivan – LIDL România, bradul Bogdan Adrian Lefter & Honeywell – Pernod Ricard, bradul Tudor Personal Tailor- în colaborare cu Miso Architects - Class Living, Salvați Copiii & Ștefania Mircea- Class Living, bradul Rozalia Bot - Coca-Cola Hellenic, Bradul Iris Șerban – GETT’s Hair Studio si bradul Dianei Stoicescu – Kaufland Romania.
Fondurile colectate în cadrul Galei Festivalului Brazilor de Crăciun vor fi folosite pentru a finanța programele educaţionale Educaţie Preşcolară, Şcoală după Şcoală şi A Doua Şansă, în care sunt incluși aproximativ 2.000 de copii din medii defavorizate şi familiile acestora.
Prin cele 14 ediții de până acum, Festivalul Brazilor de Crăciun a facilitat accesul la educaţie pentru 23.2600 de copii din mediile defavorizate. Suma totală adunată în cadrul edițiilor anterioare s-a ridicat la 3.104.100 de euro.
Fondurile au fost folosite pentru reintegrarea şcolară a copiilor care muncesc şi pentru prevenirea abandonului şcolar în comunităţile sărace din mediul rural. De asemenea, familiile lor au primit ajutor financiar şi consiliere în centrele educaţionale Salvaţi Copiii România.