Gala AVANPREMIERE 15 Ediţie Aniversară - Colecţii 2015/2016

Gala AVANPREMIERE - cel mai important eveniment de fashion multi brand din România ajunge la cea de-a cincisprezecea ediție. El se va desfășura pe 12 mai, la orele 20:00, în inedita locație a Studioului „Tancred Bănăţeanu” din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

“Bucureștiul are un mediu cultural și academic remarcabil, care înlesnește înrădăcinarea pe lunga durată a unui eveniment de anvergură și complexitate, precum AVANPREMIERE. Vorbim despre o Gala naționala cu preocupări europene, prin marime, participanți, aria de abordare a temelor și ideilor creative de maximă modernitate și actualitate. Parteneriatul cu MNŢR apropie moda de lumea muzeisticii, reflectarea unei perioade de ancestralitatea acesteia, ca esenţă a momentului trait plenar.

Moda este mâine, dar este şi rădăcina, este universal, este esenţa timpului proiectată în viitor. Nu există un loc mai potrivit pentru aceste apropieri decât remarcabliul MNŢR - considerat cel mai valoros muzeu din România pe 2014. În plus, AVANPREMIERE este o demonstraţie a felului în care moda românească se exprimă plenar pentru sezonul viitor, și sunt mândru că avem după 14 ediţii o Gală puternică, cu tradiţie şi cu un cuvânt important de spus în peisajul modei româneşti.
Multe nume importante au fost lansate aici, ori s-au impus în aceste ediţii, ce au creat deja o tradiţie, unică, în moda românească”, explică Alin Gălăţescu, organizatorul și directorul Galei AVANPREMIERE.

Pe lista numelor confirmate pentru cea de-a 15-a ediție a Galei se numară designeri consacrați precum Simona Semen, Ludmila Corlateanu, Fe(Male) by Mirela Fraser, Bianca Popp (colectia Paris 2016), R'Ias Couture cărora li se adaugă branduri remarcabile, aflate la debut precum:  Marie Ollie, Sergiu Bechian şi Studio Cabal.
Surpriza o va reprezenta revenirea în moda românească a liniei speciale: Musette Couture.

„Ca întotdeauna, Gala Avanpremiere cristalizează trecutul şi perspectivele unui domeniu artistic în care cred cu tărie, intr- un eveniment multisenzorial şi cultural complex. Eu cred în moda românească şi în tot ce are ea de oferit nouă, dar şi sistemului internaţional de profil. În 2015 ne întâlnim la o ediţie aniversară, care continuă să ne îndrepte spre viitor”, a declarat Alin Gălăţescu - Directorul Galei AVANPREMIERE

Gala AVANPREMIERE vă aşteapta in Studioul „Tancred Bănăţeanu” din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, marţi 12 mai, ora 20:00 alături de moda românească de înaltă clasă - creativă, inovativă şi fără frontiere.