Nici măcar vedetele nu au stat departe de familie şi de bucătărie în aceste zile şi, pentru a-şi bucura fanii, au postat pozele pe reţelele de socializare.
Andreea Raicu a pregătit pentru musafirii săi, printre altele, drob, dar şi o salată de castraveţi. De pe masa vedetei nu au lipsit ouăle colorate, aranjate atent pe un platou mare, decorat cu iarbă şi o lumânare ornamentală, scrie ziarul Click!, citat de Realitatea TV.
Surorile de la Bambi au urmat tradiţia şi au vopsit doar ouă roşii.
Adelina Pestriţu şi-a pus mănuşile şi a vopsit, cu mâna ei, numai ouă roşii. Apoi le-a aşezat frumos într-un coşuleţ şi le-a arătat fanilor imediat după ce a terminat.
Dan Cruceru şi soţia sa, împreună cu fetiţa lor, au ales să imortalizeze momentul în care au terminat toată treaba. Cei trei s-au îmbărcat frumos, au aşezat în cadru toate bunătăţile pe care le-au gătit şi şi-au făcut o poză de familie.
Cântăreaţa Corina Bud şi prietenii ei au ieşit la iarbă verde şi au ciocnit ouă asortate cu peisajul, adică tot verzi. Ba mai mult decât atât, au făcut rost şi de iepuraşi albi, pe care i-au ţinut în braţe în timpul ineditei şedinţe foto.
Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, şi soţia sa, Gabriela Vrânceanu Firea, au umplut un castron cu ouă colorate: roşii, galbene şi albastre. "Albinuţa" şi partenerul său de viaţă s-au fotografiat apoi în camera copilului pe care îl aşteaptă să se nască, relatează Click!.
Andreea Bănică şi-a etalat sufrageria împodobită cu mult bun gust: artista a aşezat pe masă lumânări înconjurate de aranjamente florale. Cântăreața a aranjat ouă roşii într-un coş, iar în altul - unele colorate.
Loredana a primit de Paşte un iepuraş, cu care s-a pozat imediat. Ea a scris pe Facebook: "La voi a venit iepuraşul? La mine da! Leo este numele lui şi este cel mai nou membru al familiei. Sărbatori frumoase!"
Posteaza comentariu