Fosta soţie a lui Berlusconi va primi 1,4 milioane de euro pe lună

Justiţia italiană a stabilit, în cadrul procesului de partaj, că Veronica Lario, fosta soţie a lui Silvio Berlusconi, trebuie să primească suma de 1,4 milioane de euro pe lună din partea politicianului italian, respingând o solicitare privind suma de trei milioane de euro, scrie cotidianul Corriere della Sera, citat de Mediafax.
Judecătoarea Anna Maria di Oreste, de la Tribunalul din Monza (Milano), a respins cererea avocatului Veronicăi Lario privind o indemnizaţie lunară de trei milioane de euro. Magistratul a decis că Silvio Berlusconi trebuie să îi plătească fostei soţii 1,4 milioane de euro lunar.

"Veronica Lario, învinsă în procesul de partaj cu Silvio Berlusconi: va primi «doar» 1,4 milioane pe lună...", a titrat ironic cotidianul Corriere della Sera.

În 2012, Tribunalul din Milano stabilea ca Veronica Lario să primească aproximativ trei milioane de euro pe lună (100.000 de euro pe zi), cuantumul indemnizaţiei ridicându-se la 36 de milioane de euro pe an.
Silvio Berlusconi va păstra întregul patrimoniu imobiliar, inclusiv Vila Arcore, estimată la 78 de milioane de euro şi situată în localitatea Macherio (provincia Monza, o zonă de lux la periferia nordică a oraşului Milano), relatează agenţia Mediafax.

Veronica Lario (în vârstă de 58 de ani) a intentat divorţ de Silvio Berlusconi (78 de ani) în mai 2009, după 19 ani de căsătorie şi după o serie de aventuri extraconjugale ale liderului politic italian care au culminat cu participarea acestuia la petrecerea de majorat a unei adolescente, Noemi Letizia.


Foto: AFP/Mediafax
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod