Actorul şi-a aniversat ieri seară de naştere, pe scena Palatului Naţional al Copiilor, oferind publicului două reprezentaţii cu îndrăgita comedie „Străini în noapte,” în care o are ca parteneră pe Medeea Marinescu.
Sala mare a Palatului Naţional al Copiilor s-a dovedit neîncăpătoare pentru toţi cei care au vrut să fie alături de marele actor. La ieşirea pe scenă, spectatorii nu s-au mulţumit să îl întâmpine pe FLORIN PIERSIC doar cu ropote lungi de aplauze. Într-un gest spontan, toţi spectatorii s-au ridicat au cântat, într-un glas, „Mulţi ani trăiască.” Vizibil emoţionat actorul le-a mulţumit, în stilul volubil ce îl caracterizează, cu vorbe calde, modeste şi pline de tâlc.
În sală s-a aflat şi maestrul RADU BELIGAN, regizorul spectacolului Străini în noapte. Acestuia îi revine meritul de a fi adus piesa în România, transformând-o într-un din cele mai iubite reprezentaţii din teatrul contemporan, după ce a văzut-o pe o scenă pariziană, cu Alain Delon în rolul principal. Aseară pe scena Palatului Copiilor a avut loc cea de a două sute şaptezecea reprezentaţie cu acest spectacol formidabil.
Ca întotdeauna, FLORIN PIERSIC şi MEDEEA MARINESCU au fermecat publicul în această comedie romantică, în care se îmbină răsturnările de situaţie, minciuna şi seducţia, dar şi o lecţie despre trecerea timpului.
Finalul a reiterat caracterul festiv al serii, scena fiind inundată de flori. O nouă urare muzicală, în tonalităţi cristaline, a venit de această dată din partea reprezentanţilor Corului Naţional de Cameră MADRIGAL.
FLORIN PIERSIC i-a răsplătit pe cei prezenţi cu un mesaj de suflet: „Pentru mine şi pentru toţi colegii mei, dumneavoastră sunteţi inima noastră, oglinda noastră. Sunteţi tot ce avem noi mai bun. Să vă dea Dumnezeu atâtea bucurii câte am avut eu în această profesie.”
Cei care nu au reuşit să ia parte la spectacolele de aseară au o nouă şansă de a asista la acest regal actoricesc ce îi are în prim plan pe FLORIN PIERSIC şi MEDEEA MARINESCU pe 7 martie, tot la Palatul Naţional Al Copiilor.
Biletele se găsesc la Casa de bilete a Palatului Copiilor, în reţeaua BILETOO –punctele de vânzare se află la Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), Librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, şi Cinema Patria. Cei ce doresc să comande online, o pot face de pe www.Biletoo.ro. www.blt.ro, www.bilete.ro.
În decursul lunii ianuarie iubitorii de teatru sunt aşteptaţi la Palatului Naţional al Copiilor şi pentru următoarele reprezentaţii:
Nimeni nu-i perfect (Eugen Cristea, Silviu Biriş, Andreea Şofron) – 29 ianuarie ora 19.00
Vis (Dan Puric) – 31 ianuarie ora 19.00
Iar primele zile de primăvară calendaristică aduc, tot la Palatul Copiilor, o nouă serie de spectacole, pentru care biletele sunt deja în vânzare:
Podu (Horaţiu Mălăele, Meda Victor, George Ivaşcu) – 2 martie, ora 19.00
O noapte furtunoasă (Luminita Erga, Niculae Urs, Silviu Biriţ, Alina Berzunţeanu, Alexandru Georgescu, Vlad Zamfirescu şi Simona Popescu) – 3 martie ora 19.00
Menage A Trois ( Ioan Isaiu, Liviu Vârciu, Ionela Nedelea) – 4 martie ora 19.00
Străini în noapte (Florin Piersic, Medeea Marinescu) – 7 martie ora 19.00
Posteaza comentariu