A impresionat pe toată lumea prin săriturile sale spectaculoase, sărituri cu execuții extrem de dificile, prin ambiție și profesionalism. Dublu înapoi întins a fost ultima sa săritură din concurs, executată de la 10 metri, insă nu și ultima săritură prezentată în emisiune. După ce juriul i-a acordat notele, Florin a urcat din nou pe platformă, fiind susținut prin mesaje de încurajare de către iubita lui.
Aceasta a povestit cum ei doi s-au antrenat împreună o perioadă pentru sărituri, urmând să aibă un moment în concurs, însă acest moment nu s-a mai putut realiza, deoarece între timp a aflat că este însărcinată. “Vreau să-i demonstrez ei, în primul rând, că o iubesc foarte tare și că aș face orice pentru ea și pentru viitoarea noastră familie. Și atunci când bebe se va uita la Splash!, să caute sezonul 3 și să vadă că tatăl lui a sărit și prin foc pentru el”, a spus Florin, înainte de a sări printr-o inimă de foc.
Surprizele nu s-au încheiat aici.