Bobbi Kristina a fost cerută de soţie, în luna august, de Nick Gordon, care i-a oferit un inel de logodnă cu un safir impresionant, înconjurat de diamante, însă zvonurile cu privire la intenţiile lor de a se căsători au fost negate până acum. Joi, însă, tânăra a renunţat să spună că inelul este "doar un cadou" şi a afimat că ea şi Nick s-au logodit, informează BBC, citat de Mediafax.
Informaţia a fost confirmată şi de echipa reality show-lui "The Houstons: On Our Own", a cărui protagonistă va fi Bobbi Kristina.
Potrivit E!Online, fiica lui Whitney Houston şi-a şocat familia atunci când a anunţat, printr-un filmuleţ de promovare a emisiunii, că are planuri de căsătorie cu Nick. Într-un alt film de prezentare a producţiei de televiziune, membrii familiei Houston s-au declarat îngrijoraţi cu privire la relaţia dintre Bobbi Kristina şi Nick Gordon.
Programat să aibă premiera pe 24 octombrie, reality show-ul urmăreşte evoluţia "clanului" Houston, în care au fost incluşi Pat - managerul şi cumnata lui Whitney -, fiica lui Pat, Rayah, fratele cântăreţei, Gary, Bobbi Kristina şi Cissy Houston, mama lui Whitney şi câştigătoare a unui premiu Grammy.
Bobbi Kristina, în vârstă de 19 ani, este singurul copil al cântăreţei Whitney Houston cu fostul ei soţ Bobby Brown şi a fost spitalizată deja de două ori din cauza unor crize de anxietate, după ce mama ei a fost descoperită decedată în camera ei de hotel, în Beverly Hills, în luna februarie.
De atunci, ea a locuit cu Gary şi Pat Houston, fratele mamei sale şi soţia acestuia, dar s-a mutat la începutul lunii septembrie într-un apartament, cu Nick Grodon.
Nick Gordon este un tânăr în vârstă de 22 de ani pe care Whitney Houston l-a invitat să locuiască alături de ea şi de fiica ei, Bobbi Kristina, în casa lor din Atlanta, în urmă cu peste 10 ani, şi pe care l-a tratat de atunci ca pe fiul ei.
Celebra cântăreaţă l-a invitat pe Nick Gordon să locuiască în casa ei, după ce a aflat că mama băiatului nu mai putea să-l crească. Artista l-a considerat drept fiul ei adoptiv, chiar dacă nu îl adoptase oficial, şi l-a tratat ca pe un membru cu drepturi depline în familia ei.
Foto: Hepta