Fiica lui Whitney Houston, accident de maşină

Bobbi Kristina a fost implicată într-un accident grav de automobil, care s-a produs în statul american Georgia, weekendul trecut.

Bobbi Kristina a fost implicată într-un accident grav de automobil, care s-a produs în statul american Georgia, weekendul trecut.

În urma accidentului, partea din faţă a automobilului în care se afla Bobbi Kristina a fost complet distrusă, potrivit unor fotografii postate pe site-ul TMZ.com.

Automobilul, un model Chevrolet Camaro 2012 de culoare neagră, aparţine lui Nick Gordon, iubitul lui Bobbi Kristina. Potrivit unor surse din anturajul celor doi tineri, Nick Gordon se afla la volanul automobilului, sâmbătă noaptea, în oraşul Alpharetta din statul Georgia, iar Bobbi era pe scaunul din dreapta şoferului.

Circumstanţele în care s-a produs accidentul nu au fost deocamdată clarificate, însă anumite surse au spus că Bobbi Kristina şi Nick Gordon se certau în momentul producerii accidentului.

În accident nu a fost implicat un alt automobil. Nicio persoană nu a fost rănită, relatează tabloidul online citat de agenţia Mediafax.

După accident, maşina a rămas fără roata dreaptă din faţă, bara de protecţie a fost smulsă şi distrusă, iar şocul impactului a dus la declanşarea airbagurilor. Deşi se afla într-o stare foarte proastă, automobilul a fost condus astfel până la imobilul în care locuiesc Bobbi şi Nick.

Poliţiştii au sosit la acel apartament la scurt timp după accident, la solicitarea unei persoane care s-a plâns din cauza zgomotului, însă nimeni nu a răspuns atunci când au sunat la uşă.

Incidentul este anchetat de poliţia din Georgia.



Bobbi Kristina, în vârstă de 19 ani, este singurul copil al cântăreţei Whitney Houston cu fostul ei soţ Bobby Brown şi a fost spitalizată deja de două ori din cauza unor crize de anxietate, după ce mama ei a fost descoperită decedată în camera ei de hotel, în Beverly Hills, în luna februarie.

De atunci, ea a locuit cu Gary şi Pat Houston, fratele mamei sale şi soţia acestuia, dar s-a mutat la începutul lunii septembrie într-un apartament, cu Nick Grodon.

Nick Gordon este un tânăr în vârstă de 22 de ani pe care Whitney Houston l-a invitat să locuiască alături de ea şi de fiica ei, Bobbi Kristina, în casa lor din Atlanta, în urmă cu peste 10 ani, şi pe care l-a tratat de atunci ca pe fiul ei. Celebra cântăreaţă l-a invitat pe Nick Gordon să locuiască în casa ei, după ce a aflat că mama băiatului nu mai putea să îl crească.
Artista l-a considerat drept fiul ei adoptiv, chiar dacă nu îl adoptase oficial, şi l-a tratat ca pe un membru cu drepturi depline în familia ei.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
26 Septembrie 2012