Fiica lui Dan Cruceru - model pentru Catalin Botezatu

Moment important aseara pentru Dan Cruceru. Fiica lui, Sophia, a prezentat ca model in prima colectie a designerului Catalin Botezatu pentru copii.

Cea mica a facut furori pe scena Teatrului Excelsior din Bucuresti, acolo unde o mare de parinti si copii s-au bucurat de colectiile celebrului designer.

"Nu în urmă cu 20 de ani când am intrat la unul dintre cele mai bune licee din țară, cu 10 la mate, nu în urmă cu 14 ani,  când am intrat la Facultatea de Jurnalism. Nici măcar în urmă cu opt ani, când am transmis de la Washington, de la prima învestire a lui Obama.

Nici măcar în urmă cu 5 ani, când am avut primul direct ca prezentator la Poveștiri Adevărate, la Acasă TV. Aseară a fost momentul de care am fost cel mai mândru în toată viața mea de 34 de ani. Deși eu n-am avut niciun merit pentru el. Dar așa mi s-a umplut sufletul de bucurie, așa fălos am avut pieptul că nu mai aveai loc de mine nicăieri. Aseară a fost momentul Sophiei, Prințesei mele fantastice.
Boțul ăla de om a depășit obstacole pe care mulți adulți nu sunt în stare să le doboare. Și-a învins emoțiile și a luat lumea în piept. A defilat pe scenă ca model în prima colecție Cătălin Botezatu pentru copii
", a declarat cu mandrie Dan Cruceru, Taticool.