Fiica Denisei Nechifor şi a lui Adrian Cristea s-a pregătit în acest an pentru Ziua Copilului într-un mod cu totul diferit. Cu ocazia acestei zile speciale, Denisa i-a creat o colecţie de rochiţe ce-i poartă numele.
Lansarea oficială a brandului Rania by Hey Princess va avea loc miercuri, 3 iunie, ora 17.30-21.30, la Aristocrat Events Hall, în zona piscinei şi terasei, în aer liber.
Evenimentul adună laolaltă copiii unor nume cunoscute din viaţă publică, mondenă sau sportivă din capitală, o parte dintre aceştia vor fi prezenţi la eveniment în calitate de modele, însă vine şi cu un concept inedit, având că scop principal un caz umanitar.
Pentru atragerea de fonduri în scop caritabil, rochiţele în care vor defila fetiţele vedetelor vor putea fi cumpărate (opţional) de către cei prezenţi, iar sumele strânse vor merge către Kassandra Rotariu, fiica adoptivă a celebrului fost fotbalist Iosif Rotariu, un copil greu încercat de soartă, care până la vârstă de 11 ani a fost nevoit să efectueze nu mai puţin de 37 de operaţii.
Kassandra urmează să efectueze a 38-a intervenţie chirurgicală, iar orice ajutor material este binevenit. Micuţa Kassandra suferă de osteomielită, o boală care afectează sistemul osos, şi a fost adoptată de soţii Rotariu după ce ea a fost maltratată de către bunica sa. La doar 4 ani, Kassandra a cunoscut deja partea urâtă a vieţii. Mama ei a abandonat-o şi a devenit povară pentru bunica în grija căreia a rămas. Fără milă, femeia a chinuit-o teribil: a zdrobit-o în bătaie până i-a rupt oasele, a ars-o cu ţigara şi aproape a lăsat-o să piară de foame.
În timp ce micile vedete vor defila, cântăreaţa Oana Sârbu şi Ana Maria, o elevă talentată care studiază canto, vor susţine câte un mini-recital pentru copii şi pentru toţi cei prezenţi.
Printre persoanele publice invitate sau care îşi vor admira fetiţele defilând se numără: Denisa Nechifor, Adrian Cristea, Radu Buzaianu, Cătălin Botezatu, Andrei Andrei, Pepe, Oana Roman, Mihai Budeanu (3 Sud-Est), Oana Sârbu, Diana Bisinicu, actriţa Ani Creţu, Marcel Pavel, Ana-Maria Prodan Reghecampf, Roxana Iliescu, Ştefan Stan, Brigitte Năstase, Simona Pătruleasa, Monica Iagăr, Ioana Tamas (Gabi Tamas), Cristina (Marius Nicolae), Ramona Lazuran, Adelina Pestriţu, actriţa Doiniţa Oancea, Alina Lauffer, Carmen Ciubotariu (soţia antrenorului Liviu Ciubotariu), Adriana Bahmuţeanu, Luiza Sabbagh, Ioana Papadopol, Eniko Georgescu, Graţiela Duban, Ramona Olteanu, Silvia Ioniţă, Adina Bourceanu, Kamara, Adrian Artene, doctor Kasem, care s-a şi oferit să-i asigure Kassandrei orice operaţie va avea nevoie pe viitor, dar care ţine de chirurgia plastică.