"Mireasa anului 2008", astfel si-a imaginat Catinca Roman modelul Fiat 500. Vedeta Romantica a facut echipa cu sora si fetita ei, intr-o competitie nonconformista. Rezultatul: o victorie!
Clubul Fiat 500 Cabaret a gazduit joi seara, 24 iulie 2008, cea de-a doua editie a competitiei Star Battle, eveniment ce se va desfasura in fiecare joi, pana pe data de 14 august. Timp de 30 de minute, echipa formata din Catinca si Oana Roman si cea a tinerilor designeri de la Dork, Amir Dobos si Dan Arcus, au impresionat juriul prin ideile lor extrem de originale. Dupa multe deliberari, decizia finala a juriului a fost ca ambele echipe sa fie premiate cu cate o excursie la Milano.
Echipa formata din surorile Roman a transformat Fiat 500 intr-o mireasa nonconformista, celebrul mesaj "Just married", fiind scris cu trandafiri negri pe capota masinii. Elementul surpriza a fost mirele, personificat de Oana Roman imbracata intr-un smocking clasic cu papion mov si palarie foarte sic. Catinca a fost ajutata si de fiica ei Calina, care a contribuit indeaproape.
Tinerii designeri de la Dork, Amir Dobos si Dan Arcus, au abordat stilul cabaret si s-au bazat pe conceptul de machiaj strident. In viziunea lor, farurile au fost punctul de plecare al decorarii masinii si au reprezentat ochii unei dansatoare.
Joi, 31 iulie, Fiat 500 Cabaret va organiza o noua editie Star Battle: reprezentantilor revistei TABU vor intra in competitie impotriva stilistilor revistei VIVA . Tom Wilson se va asigura si de aceasta data, ca cele doua echipe au parte de atmosfera potrivita creatiei, iar invitatii se vor delecta cu muzica de calitate.
Posteaza comentariu