Vedetele feminine ale muzicii pop au dominat ediţia de anul acesta a MTV Video Music Awards (VMA), cu Miley Cyrus şi Beyonce oferind două dintre cele mai emoţionante momente ale galei, notează agenţia Mediafax.
Astfel, Miley Cyrus, care anul trecut a oferit un show erotic pe scena VMA, a câştigat cel mai important premiu al galei, cel pentru cel mai bun videoclip al anului, cu piesa "Wrecking Ball".
Vedeta nu s-a urcat pe scenă pentru a-şi ridica premiul, trimiţând în locul său un tânăr care locuieşte pe străzi, pe nume Jesse.
Nicki Minaj a oferit primul show live al serii, cântând piesa hip-hop "Anaconda", îmbrăcată sumar şi dansând cu mişcări provocatoare, aproape pornografice, pe un fundal ce reprezenta o junglă.
De la lansarea din 1984, gala VMA a MTV a devenit un sinonimă cu momentele şocante şi neplănuite, multe dintre ele considerate deja parte a istoriei muzicii, toată atenţia fiind de fiecare dată îndreptată asupra cui va reuşi să şocheze cel mai tare, notează Mediafax.