"În sfârșit, după tatonări de 2 ani, de când este ea model, am semnat primul contract profi. Rebecca este modelul agenției germane ICAN Model Management, pentru următorii doi ani. Agenția se ocupă de tot ce înseamnă imaginea ei, alături de mine, bineînțeles, pentru că eu sunt cea care o manageriază din toate punctele de vedere. Dar am hotărât să o dau pe mâna acestor oameni foarte serioși.
Imediat după semnarea contractului, fotograful Christian Bohnenkamp a venit din Germania special pentru a-i face câteva fotografii în natură, care vor fi cuprinse în bookul de prezentare pentru America, scrie Click!.
Fata ei este model: Anamaria Prodan a semnat un contract pentru fiica sa
Vedeta își folosește experiența de impresar și pentru fiica ei cea mare, Rebecca, în vârstă de 16 ani. Adolescenta va defila pe podiumuri importante, după ce mama sa a semnat un contract cu o agenţie de modelling puternică.