FANTASMAGORIA’, o piesă de pantomimă, premiată internaţional, la Teatrul de pe Lipscani

Pe 16 mai, ora 19:00, la Teatrul de pe Lipscani, se deschid din nou porţile către o lume ce prezintă o privelişte fantastică spre sufletul nostru.
Piesa de pantomimă ‘FANTASMAGORIA’, premiată pentru ‘Cel mai bun spectacol’ la Festivalul Internațional ‘Panphys’, Skopje - Macedonia (2011), este un spectacol-reverie  în care cei patru actori: Nadejda Dimitriu, Vadim Rusu, Petre Voicu şi Petru Ciobanu, te fac să crezi că ai ajuns în mijlocul unui basm de-a-ndoaselea, în care Ileana Cosânzeana e stăpână aprigă peste trei Păcală rătăciţi prin viscol. O poveste care seamănă cu un film rusesc, cu nostalgii şi troiene, ingenios îndulcită cu năzdrăvănii româneşti.

Sala Rapsodia a Teatrului de pe Lipscani redevine, astfel, un spaţiu al jocului, în care limitele de timp sau imaginaţie se dizolvă, găzduind un spectacol al Companiei Passe-Partout Dan Puric, în regia lui Vadim Rusu, o piesă stranie şi fascinantă la graniţa dintre pantomimă şi circ.
Fără vorbe, dar cu lacrimi de râs şi de plâns.

Fără decor, susţinut doar de mişcările trupurilor, de coregrafia Nadejdei Dimitriu,  de luminile reflectoarelor şi de fundalul sonor selectat de Vadim Rusu şi Ilina Pepine, spectacolul “este o feerie în care bucuria actorilor îi gâdilă pe spectatori, pentru ca, după spectacol, toţi să fredoneze aceeaşi dispoziţie: la,la, la” (citat Vadim Rusu) şi să strige în gura mare “Totuşi viaţa e frumoasă!”

Biletele s-au pus în vânzare la casieria din cadrul Teatrului de pe Lipscani.
Biletele se mai pot comanda pe pagina de Facebook a spectacolului: facebook.com/piesadeteatrufantasmagoria, livrarea lor fiind făcută personal de către Petru Ciobanu, la adresa solicitată, în Bucureşti.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod