Ajuns la o deplină maturitate artistică, Eugen Raportoru este un nume afirmat deja pe scena artei plastice autohtone, dar şi peste hotare. Laureat în 2011 cu Premiul pentru Pictură al Uniunii Artiștilor Plastici, artistul s-a remarcat printr-o prezență expozițională susținută, chiar din anii copilăriei, de-a lungul a peste 40 de decenii. Lucrările lui Raportoru au ajuns până la Vatican, iar în 2014, la Galeria Simeza, pictorul a reușit să producă una din cele mai impresionante expoziții de pictură contemporană din ultimii ani.
Raportoru s-a conscrat drept un martor de seamă al istoriei Bucureștiului, un artist al decadentelor efigii ale pitoreștilor mahalelele dâmbovițene, cu case a căror arhitectură și ale căror destine sunt amenințate cu disoluția de o devălmașă și decerebrată contemporaneitate.
Cu sfiiciunea unei sensibilități ce nu are nevoie de biciul șocurilor senzoriale spre a intra în rezonanță, Eugen Raportoru se apropie de locurile și aspectele umile, anonime ale existenței noastre, dezvăluindu-le poezia, blânda prezență și învățându-ne să descoperim cu ochii sufletului.
Expoziția găzduită de Palatul Parlamentului promite să ofere publicului unul din cele mai importante evenimente artistice ale anului. Pe impresionanta simeză a Sălii Constantin Brâncuși, cu un spațiu de peste 1.300 metri pătrați, Eugen Raportoru va expune peste 80 de pânze de mari dimensiuni, majoritatea reinterpretări ale vechiului și uitatului București, dar și scene urbane sau arhitecturale din Paris, Veneția sau Balcic.
Primul fapt ce marchează contemplarea și trăirile de toate naturile într-o expoziție a lui Eugen Raportoru e monumentalitatea unor imagini, pe care memoria culturală ne obișnuise să le vedem tratate în mic, în tablouașe, și chiar miniatural. (...) Nu-s prea mulți artiști-pictori de azi care, precum Eugen Raportoru, ne reierarhizează obișnuințele, îndemnându-ne să și vedem, acolo unde doar priveam, să cercetăm critic și responsabil unele măiestrii ale tabloului de șevalet transpus în mai mare și în mai altfel, deprinși cum eram de creația interbelică doar să credem în ele și să le cinstim. Tudor Octavian, În ce chip este astăzi artist-pictor Eugen Raportoru (2014)
Profitând de spațiul mai mult decât generos de la Palatul Parlamentului, Eugen Raportoru va expune la Sala Brâncuși cea mai recentă și impresionantă lucrare a sa. Publicul va putea viziona cu prilejul acestei expoziții o Veneție pictată pe panouri de pânză cu o lățime de 3 metri și o lungime de 9 metri.
Curatorul expoziției este artistul plastic Marcel Bunea, profesor și director al Departamentului Pictură al Universității Naționale de Arte București. Printre tablourile lui Eugen Raportoru va expune ultimele sale creații, în calitate de invitat, sculptorul Mihail Nicolescu.
Expoziția va fi deschisă între 08-29 Februarie, de luni până vineri, între orele 10:00-17:00.