Tudor Chirilă lansează prima sa carte - “Exerciții de echilibru” – un volum care cuprinde cele mai valoroase texte publicate de-a lungul ultimilor cinci ani pe blogul personal. Fragmente de proză, eseuri, poezii, pamflete, texte de opinie și file de jurnal – toate au fost adunate în cele 385 de pagini ale cărții.
“Cred că textele selectate se simt mai bine într-o carte. Sunt convins că nu există vreun cititor atât de fanatic încât să fi parcurs tot blogul. Luate împreună textele vorbesc despre o perioadă, despre o viziune, se compune un tot. Dincolo de asta, există un public numeros care nu stă pe bloguri, dar citește cărți. Cartea îți dă un sentiment că ai realizat cu adevărat ceva. Blogul are un aer efemer. Azi ai scris, mâine textele coboară undeva în josul paginii. Poimâine ele sunt arhivă”, Tudor Chirilă
De-a lungul timpului, textele de pe blogul lui Tudor Chirilă – tudorchirila.blogspot.com - au fost preluate de presă, de alți bloggeri și de cititori. Oamenii s-au regăsit în cuvintele lui sau pur și simplu au apreciat stilul și au început să și le trimită unii altora.
Volumul este editat de Polirom, iar prefața este semnată de Cătălin Tolontan.
Lansare oficială la Târgul Internațional Gaudeamus din București
„Exerciții de echilibru” va avea lansarea oficială duminică, 25 noiembrie, ora 15:00 la standul Polirom din cadrul Târgului Internațional Gaudeamus. Alături de Tudor Chirilă, la eveniment vor fi prezenți Cristian Tudor Popescu și Florin Iaru în calitate de invitați speciali.
Începând de joi, 22 noiembrie, cartea va fi disponibilă în București, urmând ca din 26 noiembrie să poată fi găsită în librăriile din toată țara. Prețul este de 29.95 lei în librării și 25 lei la târgul de carte.
Tudor Chirilă este actor, muzician, compozitor şi producător. A jucat în 13 spectacole de teatru în regia unora dintre cei mai valoroşi regizori români, iar în 2004 a câştigat un premiu UNITER pentru rolul Malvolio din „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare.
Printre producţiile de film în care a jucat se numără „Legături bolnăvicioase”, în regia lui Tudor Giurgiu şi „Nordrand”, coproducţia austro-germană regizată de Barbara Albert.
În 1996 a fondat şi a devenit solistul formației Vama Veche, iar din 2006 este liderul formaţiei Vama.