“Mi-am pus de multe ori întrebarea cum este să trăieşti la hotel după ce am citit, la un moment dat, despre Keanu Reeves, care transformase room service-ul în confortul căminului personal. Eu sunt o nomadă, iar asta pentru că întotdeauna am căutat să îmi schimb locul în care stau. Locuiesc într-un apartament de la Hotel Intercontinental de mai bine de un an, însă nu este o locuinţă full-time, pentru că mai am un apartament închiriat în apropiere”, declară Wanda pentru revista OK!
DJ Wanda preferă confortul apartamentului de hotel în perioadele mai agitate din viaţa ei, când room-service-ul o scuteşte de multe bătăi de cap. “De dimineaţă m-am întors de la Londra, vineri plec la Amsterdam să pun muzică într-un club, sâmbătă trebuie să fiu prezentă la o petrecere privată aici la Bucureşti...
Săptămâna viitoare luni şi marti am emisiuni, iar apoi plec la Ibiza. Când am perioade atât de nebune stau doar la hotel, acolo unde cineva se ocupă în permanenţă să-mi facă curat în cameră, iar room service-ul este o minune. Nu am deloc timp de gătit în astfel de perioade…”, a mărturisit DJ Wanda pentru revista OK!În cadrul interviului, DJ Wanda a oferit amănunte şi despre viaţa ei personală, declarând că este pregătită să facă un copil.
“N-am exclus niciodată posibilitatea de a face un copil, însă întâi trebuie să găsesc omul potrivit. Am un tatuaj cu o inimă goală. Când mă voi îndrăgosti, o să-mi umplu inima”, a spus ea.