Trupa Voltaj, care va reprezenta România la Eurovision 2015, a fost aleasă în urma punctajului primit de la juriul de specialitate (50%) şi prin televoting (50%).
Astfel, trupa Voltaj a obţinut 4.707 voturi din partea publicului, care s-au transformat în 12 puncte, cărora li s-au adăugat cele 12 puncte din partea juriului.
Juriul selecţiei naţionale a concursului Eurovision a fost format din interpretul şi compozitorul Mihai Pocorschi, Ovi - Ovidiu Cernăuţeanu -, care a reprezentat România la Eurovision 2014, alături de Paula Seling, Bogdan Honciuc, corespondent pentru Eurovision în România şi Republica Moldova, Anca Lupeş, specialist în management şi impresariat artistic, şi compozitorul şi dirijorul Viorel Gavrilă (preşedinte).
După ce au fost anunţate rezultatele votului publicului, Călin Goia, liderul trupei Voltaj, a declarat: "Nu ştiu ce va decide juriul, sper că la fel ca publicul. Până atunci, vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne-au votat, celor care cred în mesajul nostru, celor care cred că românii sunt nişte oameni cinstiţi care lucrează din greu, care fac sacrificii enorme şi Europa trebuie să ştie lucrul acesta şi copiii trebuie să nu mai fie singuri, să fie lângă părinţii lor".
Acesta a mai spus că mesajul piesei a fost cheia succesului ei. "Oamenii au rezonat la mesajul nostru şi ne bucurăm din suflet, ne bucurăm că în aceste câteva săptămâni am reuşit să facem şi mai vizibilă campania noastră, site-ul www.delacapăt.ro dă rezultate şi mai bune şi beneficiarii sunt aceşti copii minunaţi de care trebuie să avem grijă, pentru că, aşa cum am zis, copiii sunt lumea de mâine", a completat Călin Goia, citat de Mediafax.