Organizatorii Selecţiei Naţionale Eurovision 2016 au avut, luni, o zi plină. Conform calendarului competiţional, la sediul TVR au fost verificate şi numărate dosarele de înscriere pentru concurs, peste 90 de piese fiind înscrise pentru selecţia naţională, anunţă TVR.
Vedete autohtone, dar şi mulţi compozitori străini - suedezi, germani, britanici, americani, spanioli, italieni, polonezi - speră să reprezinte România la concursul de la Stockholm, din luna mai.
La fel ca anul trecut, participanţii ale căror dosare de înscriere nu îndeplinesc toate condiţiile impuse de Regulament mai au la dispoziţie 24 de ore pentru a-şi completa documentele, menţionează postul public de televiziune, citat de Mediafax.
Numărarea şi verificarea plicurilor conţinând melodiile trimise s-a desfăşurat la sediul TVR, unde documentele au fost deschise şi verificate în prezenţa unui notar autorizat.
"Sunt extrem de încântată să constat că din ce în ce mai mulţi tineri talentaţi sunt interesaţi de Eurovision. Tineri, dar nu începători, cunoscuţi şi iubiţi de publicul larg, ei au trimis la TVR piesele lor cele mai bune, începând din septembrie 2015. Sunt primii care demonstrează că Eurovisionul este nu doar cel mai mare festival muzical european, dar şi unul la care fiecare artist aspiră să participe - şi că TVR este instituţia care le poate oferi această oportunitate", a declarat Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României şi producătorul selecţiei naţionale. "Le mulţumim pentru încredere celor care s-au înscris în cursa pentru Stockholm", a adăugat şefa proiectului Eurovision Romania din acest an.