Programul pentru delegaţia României a început cu probele de sunet, la Malmö Arena, alături de o echipă de profesionişti de la SVT, televiziunea publică suedeză. Cezar şi Alexandra Toma (backing vocals) au testat sonorizarea pentru piesa "It's My Life", iar alături de compozitorul Cristian Faur şi de Dan Manoliu, şeful delegaţiei, au discutat cu echipa tehnică micile corecturi necesare.
A urmat repetiţia în sine a show-ului, care i-a determinat pe câţiva dintre jurnaliştii care au urmărit-o să declare că au "un câştigător" şi chiar să parieze pe piesa României.
"Pentru prima oară după multă vreme, avem o grafică excepţională", a declarat Dan Manoliu la finalul repetiţiei. "Într-un show care este în primul rând unul de televiziune acest lucru contează foarte mult. Prima repetiţie a decurs bine, iar probele de sunet au fost, de asemenea, mulţumitoare. Am început cu dreptul şi sper să continuăm la fel", a mai spus şeful delegaţiei româneşti.
Dacă la arenă nu au avut acces jurnaliştii, Cezar fiind însoţit aproape în permanenţă doar de echipa TVR şi de cea a eurovision.tv - site-ul oficial al Eurovision Song Contest, după repetiţie, românii au fost conduşi la Euroclub, un spaţiu imens dedicat interviurilor, întâlnirilor cu presa şi petrecerilor organizate pentru cei pasionaţi de acest eveniment. Zeci de jurnalişti şi fani au venit să discute cu reprezentantul României, să facă poze cu el, să ia autografe şi să primească CD-uri cu piesa interpretată de el.
Vineri seară, în emisiunea "Drumul spre Malmö", de la ora 23.00, telespectatorii TVR 1 vor putea vedea primele imagini din culisele Arenei din Malmö, pregătirile de dinaintea repetiţiei, momentul interpretării pentru prima oară a piesei "It's My Life" pe scena Eurovision, dar şi reacţii la cald atât ale artiştilor şi dansatorilor, cât şi ale compozitorului, ale coregrafului Sergiu Anghel şi ale şefului de delegaţie, după încheierea repetiţiei.
Emisiunea poate fi văzută şi pe TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online, pe www.tvrplus.ro. Şi în următoarele zile, Cezar va avea un program extrem de încărcat, cu numeroase apariţii, concerte, talk-show-uri sau interviuri.
El va concura în semifinala din 16 mai, unde piesa "It's My Life" va intra în competiţie pe poziţia 17.
Foto: Thomas Hanses (EBU)
Comentarii (2)
Desi am tot respectul pentru munca unui interpret, in cazul acesta Cezar Ouatu, sincer nu mi se pare ca are calitati vocale suficient de dezvoltate, sau lucrate...Melodia nu este absolut de loc remarcabila in vreun fel.....decat eventual prin "chinuiala" interpretului. Sincer, anticipez un fiasco total, care va duce din nou la clasarea romaniei pe ultimul loc sau cel mult ultimele 2-3 locuri. Si ne vor trebui din nou cativa ani ca sa ne curatam imaginea. Am avut de ales in preselectii , chiar am avut de unde alege...........nu-mi explic de ce s-a ales aceasta piesa........E urata, interpretul slab, si ne vom face de rusine!
Si cu acest prilej,facem greseala sa ne laudam singuri! Care sunt fanii lui Ouatu???Eu nu am nimic impotriva acestui solist,dar ma indoiesc de un succes "fulminant"...al sau,asa cum reiese din acest articol.Eu,traiesc chiar in Malmö si credeti-ma pe cuvant,ca pana la aceasta ora si data,n-am vazut macar un articol mititel in nici un ziar local,referitor la continutul articolului de mai sus.Cred ca putina modestie nu ne-ar strica si rabdare,ca sa asteptam verdictul final.In concurs sunt piese infinit mai bune, de muzica adevarata.Eu nu cred ca ne vom califica in finala cu aceasta reprezentatie si o spun cu mana pe inima....Nici pana acum,noi n-am reusit sa intelegem ce se cere in afara....mai ascultati si voi muzica unor tari care au state vechi in domeniu.....Ceea ce va pot releta,este ca solista si melodia care reprezinta Danemarca,este cotata la aceasta ora ca fiind castigatoare.Ascultand piesa...inclin sa cred ca are sanse enorme,pt ca e o piesa reusita.In plus...ascultati si voi,prestatia tuturor tarilor nordice...astia mananca muzica pe paine....in plus Anglia...sa nu uitam si aceasta tara....Cam stiul acesta de muzica este cel ascultat si preferat acolo unde se cunoaste bine acest domeniu,al muzicii! Imi pare foarte rau...nu pot ura succes solistului care reprezinta Romania,din simplul motiv ca piesa nu este una potrivita unui astfel de concurs! Foarte proasta a fost alegerea!!!
Posteaza comentariu