Eurovision 2013: O voce bună și o rochie uimitoare au dus Moldova în finală

În finala Eurovision se va cânta în română, e un lucru cert. Reprezentanta Republicii Moldova s-a calificat în ultima fază a concursului după ce marți seară a avut o evoluție care a atras atenția publicului și a presei. Succesul ei s-a bazat pe vocea bună și pe apariția scenică memorabilă.
16 dintre cei 39 de concurenţi de la Eurovision 2013 au urcat marți seară pe scena sălii din Malmö pentru a obţine un loc în marea finală din 18 mai. Printre ei s-a remarcat Aliona Moon, reprezentanta Republicii Moldova, care s-a dovedit a fi mai mult decât o apariție exotică. Piesa ei, "O Mie", compusă de Pasha Parfeny și cântată în românește, nu a impresionat de la început sala, publicul fiind destul de rece.
 
Spre deosebire de melodiile țărilor nordice, la care sala era foarte însuflețită, piesa Moldovei a fost primită cu un soi de reținere: spectatorii o urmăreau pe Aliona, dar numai câteva steaguri flutarau în sală. Apoi, de la jumătatea melodiei încolo, s-a produs declicul.
 
 
 
Rochia Alionei a început să se aprindă, ritmul a devenit mai dramatic, iar dansatorii și fulgerele care brăzdau wall-ul din spatele ei au completat perfect show-ul moldovencei.
 
 
 
În clipa în care Aliona s-a înălțat din ceața care plutea pe scenă, iar rochia ei era cuprinsă de flăcări, solista a cucerit sala neîncrezătoare. 
 
 
 
Finalul dominat de aplauze a reprezentat răsplata pentru un spectacol foarte bine conceput și lucrat, dovadă că poți să placi și fără să cânți în engleză. Chiar dacă publicul nu înțelegea cuvintele, o voce bună și o apariție scenică senzațională au asigurat calificarea meritată în finala de sâmbătă. 
 
 
Moldova, prima strigată când au fost anunţaţi finaliştii (într-o ordine aleatorie), a intrat în clubul select al țărilor care vor fi reprezentate sâmbătă seară.
Lituania, Irlanda, Estonia, Belarus, Danemarca, Rusia, Belgia, Ucraina şi Olanda sunt celelate nouă ţări care au obţinut calificarea în finala Eurovision 2013.
Piesele au fost alese, într-o pondere egală, prin voturile publicului şi pe baza punctajului acordat de juriu.

Show-ul Alionei, apreciat și în comentariile de pe site-ul oficial al evenimentului, poate obține un rezultat bun sâmbătă. Piesa ei de rezistență, rochia de patru metri înălțime, cuprinsă de flăcări, este un element inedit, neașteptat, un truc magic care atrage atenția și surprinde foarte plăcut. Într-un interviu acordat în ziua semifinalei, solista a preferat să păstreze misterul asupra acestei găselnițe. "Rochia? E un secret, dar bine, o să-l dezvălui: pot să zbor, iar rochia se înalță singură.
E ceva magic!"
, a glumit ea.

Aliona Moon, pe numele ei real Aliona Munteanu, este un star în devenire în Republica Moldova. Ea a participat și la ediția de anul trecut a Eurovision, unde a cântat ca backing vocal pentru reprezentantul țării sale, Pasha Parfeny. În acest an, cei doi artiști au schimbat rolurile.
 
 

Aliona, care va împlini 24 de ani pe 25 mai, la aproape o săptămână de la seara finalei, s-a născut la Chișinău. Cântecele populare și baladele cântate de mama ei i-au trezit interesul pentru muzică. În copilărie a făcut parte din diverse grupuri, în care cânta și dansa, participând la concursuri în România, Franța, Belarus, Ungaria și Bulgaria.

Mai târziu, ea a participat la emisiunea "Fabrica de staruri 2", unde a ocupat locul trei în preferințele publicului.
Împreună cu doi foști colegi de la acest show a fondat trupa Tumbs Up, însă în 2011 cei trei s-au despărțit. Aliona a continuat să cânte, iar în România a participat la "Mărțișor Dorohoian" și la festivalul "Dan Spătaru".

Experiența de la Eurovision 2012 i-a dat curaj să participe pe cont propriu la această ediție. 


Foto: Sander Hesterman (EBU)
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
15 Mai 2013