Eurovision s-a încheiat sâmbătă, dar în România ecourile sale continuă să se facă auzite. Obişnuiţi cu podiumul, după performanţele înregistrate în ultimii ani, românii au ţinut pumnii trupei Mandinga şi au sperat într-o clasare în primele cinci locuri, aşa cum îşi doreau membrii delegaţiei noastre, sau măcar în Top 10.
La final, impresia generală a fost că participarea românească în Azerbaidjan nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Au fost acestea prea mari sau pur şi simplu ai noştri au fost slabi? Devoalăm mai jos principalele motive pentru care România nu a impresionat în finala din Baku.
1. Piesa lui Costi Ioniţă, un amalgam greu de înţeles
Mixul de rezonanţe şi de cuvinte din "Zaleilah" i-a nedumerit pe mulţi. După încheierea preselecţiei naţionale au apărut opinii potrivit cărora creaţia lui Costi Ioniţă nu este reprezentativă pentru România. Piesa lui a fost categorisită drept "ghiveci" sau "manea".
Mulţi dintre internauţii care au urmărit pe YouTube "Zaleilah" n-au înţeles de ce România a fost reprezentată de o trupă latino care a cântat o melodie cu influenţe arabe şi cuvinte din spaniolă şi engleză.
2. O competiţie peste aşteptările românilor
"Zaleilah" n-a fost o piesă îngrozitoare, de neascultat, precum "Euro Neuro", a Muntenegrului, dar trebuie să fim cinstiţi: nici nu era între primele 5 din top. Anul acesta a fost un concurs puternic, cu cel puţin 10 melodii deosebite şi încântătoare, precum cele ale Suediei, Serbiei, Italiei, Germaniei, Spaniei, Ucrainei, Ungariei şi Danemarcei. Ultimele trei dintre aceste ţări s-au clasat chiar în urma României, deşi ar fi meritat mai mult decât noi.
Dealtfel, membrii trupei au spus după finala Eurovision că a fost o competiţie strânsă şi mai dificilă decât se aşteptau şi s-au declarat sunt onoraţi de acest loc 12 din 26.
Privită fără subiectivism, piesa lui Costi Ioniţă nu este un hit şi nici nu se compară cu "Euphoria", a învingătoarei Loreen. Nici dacă ar fi cântat-o reprezentanta Suediei n-ar fi luat trofeul cu ea, însă probabil ar fi scos mai multe voturi, iar acesta e un alt motiv al semi-eşecului nostru.
3. Sistemul de vot nu ne ajută
Eurovision este o competiţie interesantă, dar are limitele sale evidente. Aici se votează emoţional şi politic. Vecinii se ajută fără jenă între ei, ţările care se duşmănesc se sabotează reciproc, precum Grecia şi Macedonia, iar noi, în afară de frăţia cu Chişinăul, nu avem alianţe. Ne bazăm doar pe voturile românilor din diaspora, "căpşunarii" noştri care au invadat Europa. Aşa că de fiecare dată când ajungem în finală trebuie să avem realmente o piesă tare ca să fim băgaţi în seamă", nu una controversată şi cu mesaj neclar, cum a fost "Zaleilah".
Sistemul de vot nu este o scuză pentru rezultatele slabe, ci o explicaţie, dovadă că atunci când am propus o piesă pe gustul tuturor am fost votaţi. Cele mai bune performanţe ale României la Eurovision au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este "Tornero", compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu. Deci, se poate.
4. Optimismul exagerat
Nimeni nu spune că delegaţia României ar fi trebuit să meargă în Azerbaidjan timorată şi mulţumită dacă nu se clasează pe ultimul loc. Dar declaraţiile prin care anunţam că ne dorim să ne clasăm în primele cinci locuri şi chiar să câştigăm finala au creat o presiune suplimentară în ţară, unde aşteptările au crescut, şi chiar au părut lipsite de realism, ţinând cont de forţa celorlalte finaliste. "Starea de spirit în trupa Mandinga este una foarte bună, toţi suntem optimişti şi ne bucură să ştim că avem sprijinul românilor de acasă, al jurnaliştilor din toate colţurile lumii şi al multor fani pe care Mandinga a reuşit să-i câştige în Europa prin atitudinea sa profesionistă şi piesa Zaleilah", declara Dan Manoliu, şeful delegaţiei României la Eurovision, cu o zi înaintea finalei.
Ei bine, după finală, când a venit momentul votului, tot suportul de care ne bucuram s-a evaporat ca prin minune. Au trecut minute bune şi multe ţări care votaseră, iar numele României nu se mai clintea de pe ultimele poziţii. Iar când am început să urcăm puţin, a devenit evident că nu mai putem spera la Top 5.
5. Multe emoţii şi presiune din toate părţile
Eurovisionul e ca un Campionat European de fotbal, în care concurenţii se pregătesc exemplar şi nu lasă niciun detaliu la voia întâmplării. Pe lângă prestaţia de pe scenă, orice amănunt contează, iar pregătirea psihologică poate fi determinantă.
Ai noştri au avut parte de emoţii şi de multă presiune inutilă. Toată lumea aştepta de la Mandinga repetarea rezultatelor bune din ediţiile anterioare, însă trupa a fost contestată în ţară înainte de primele repetiţii pe scena din Baku. Apoi, incidentul din semifinale, când casca Elenei Ionescu n-a funcţionat, a fost un semn rău. Solista a trecut cu bine peste acest hop şi a scos-o onorabil la capăt, însă chiar înaintea finalei a apărut scandalul provocat de mama Elenei, care s-a apucat să declare neîntrebată că fata ei este virgină. Tabloidele au scris că a urmat o discuţie telefonică aprinsă între Elena şi prietenul ei, apoi solista s-ar fi certat cu mama ei şi a plâns.
Trăgând linie, ajungem acolo unde ne-am clasat. Am avut o piesă de jumătatea clasamentului, iar dacă privim jumătatea plină a paharului, am terminat pe locul 12 din 26, ceea ce nu este o ruşine, cum au lăsat mulţi să se înţeleagă. În plus, alte ţări care au avut piese bune au rămas în urma României: Cipru, Grecia, Bosnia, Franţa, Danemarca, Germania, chiar şi Norvegia.
Privind jumătatea goală, un loc între primele 10 ar fi oferit altă perspectivă.