În 2015, cele 5 emoţii devin personaje principale în filmul de animaţie „Întors pe dos” de la Disney•Pixar. Pentru a-i familiariza cu noile personaje, Forum Film România, împreună cu prietenii de la Improvisneyland, au organizat la Ceainăria ARTea un atelier de improvizaţie la care au participat 16 bloggeri. Pe parcursul a peste 2 ore, cei 16 s-au lăsat „întorşi pe dos”, s-au jucat cu emoţiile şi au trecut, pe rând, printr-o serie de stări, amintiri şi... emoţii.
Încă de la început, pe regizorul Pete Docter l-a atras mult ideea de a pătrunde în interiorul minţii, provocându-le imaginaţia unor realizatori de filme care au purtat publicul în Monstropolis şi, mai târziu, în America de Sud, într-o casă care zbura cu ajutorul unui mănunchi de baloane.
De altfel, filmul „Întors pe dos” este ancorat în ADN-ul Disney•Pixar şi printr-o serie de conexiuni şi referinţe, precum cele de mai jos:
1. Amintirile din trecut de pe rafturile din Sediul Central şi din afara lui reprezintă cadre din scena „Married Life” din filmul „Up”.
2. Pe drumul lor înspre San Francisco, Riley şi părinţii ei întâlnesc păsări stând pe fire de telefon, din scurtmetrajul „For the Birds” din anul 2000, al designerului de producţie Ralph Eggleston.
3. Globul din sala de clasă a lui Riley a fost folosit în toate filmele „Toy Story”.
4.
5. Unele dintre maşinile din San Francisco, aflate pe fundal, au autocolante auto din filmul „Cars”.
6. Brang – numele companiei unde lucrează tatăl lui Riley – este un cuvânt absurd, menit să sune ca un startup care s-ar potrivi pe scena tech din San Francisco.
7. Ca un tribut adus Walt Disney Family Museum, realizatorii filmului au amplasat patinoarul de hochei al lui Riley chiar pe locul unde este poziţionat muzeul în San Francisco.
Sinopsis
Maturizarea poate fi un parcurs cu hopuri, iar acest lucru nu reprezintă o excepţie nici pentru micuţa Riley, în vârstă de 11 ani, mai ales când este dezrădăcinată de viaţa ei din Midwest, odată ce tatăl său începe un job nou în San Francisco.
Asemeni nouă, tuturor, Riley este ghidată de cinci Emoţii – Bucurie (Amy Poehler), Frică (Bill Hader), Furie (Lewis Black), Dezgust (Mindy Kaling) şi Tristeţe (Phyllis Smith). Emoţiile locuiesc în Sediu, centrul de control din interiorul minţii lui Riley, de unde o ajută şi o sfătuiesc zi de zi. Pe măsură ce Riley şi emoţiile ei se străduiesc să se adapteze la noua viaţă din San Francisco, dezordinea se dezlănţuie. Iar când Bucuria și Tristețea sunt absorbite din greșeală în adâncurile minții lui Riley – luând cu ele câteva amintiri fundamentale –, Frica, Furia şi Dezgustul sunt nevoie să preia conducerea. Iar Bucuria şi Tristeţea trebuie să se aventureze prin locuri necunoscute – Memoria de Lungă Durată, Tărâmul Imaginaţiei, Gândurile Abstracte şi Producţia Viselor – într-o încercare disperată de a se reîntoarce la Sediu şi la Riley.
Filmul „Inside Out / Întors pe dos” este distribuit de Forum Film România şi a avut premiera pe 19 iunie 2015, fiind proiectat în format 3D, atât în variantă subtitrată, cât şi în cea dublată.
Posteaza comentariu