Emma Watson, "Feminista Anului"

Emma Watson s-a implicat în lupta pentru apărarea drepturilor femeilor

Din această postură, actriţa britanică va milita pentru emanciparea tinerelor femei din lumea întreagă. Ea va fi, de asemenea, purtător de cuvânt al campaniei HeForShe, iniţiată de ONU cu scopul de a promova egalitatea dintre sexe.

Actriţa sprijină de mai mulţi ani programele educaţionale pentru fete şi a vizitat în acest scop ţări precum Bangladesh şi Zambia, notează Mediafax.

Emma Watson a devenit celebră în lumea întreagă graţie francizei cinematografice "Harry Potter", în care a interpretat rolul Hermione Granger.

În vârstă de 24 de ani, actriţa britanică a absolvit de curând Universitatea Brown din Statele Unite şi a obţinut o diplomă în literatură engleză.

Ea s-a remarcat recent în câteva lungmetraje de succes, precum "O săptămână cu Marilyn/ My Week With Marilyn", "Jurnalul unui adolescent timid/ The Perks of Being a Wallflower", "Hoţii de celebritate/ The Bling Ring" şi "Noe/ Noah".


Foto: AFP/Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod