Emilia Clarke, cea mai sexi femeie a anului 2015

Actrița britanică, cunoscută în special pentru rolul din serialul Game of Thrones, a fost desemnată cea mai sexi femeie a anului 2015 de revista Esquire, scrie agenţia UPI, citată de Agerpres.
Clarke, 28 de ani, apare pe coperta numărului din noiembrie al cunoscutei reviste pentru bărbați, pozând fără sutien și stând întinsă pe un pat luxos având doar un așternut alb așezat peste șolduri.

"Ea reușește să întrunească numeroase calități contradictorii și să le exprime într-un mod natural: drăgălașă și dură, plină de emoție și determinare cu sânge rece", scriu cei de la Esquire în articolul care însoțește fotografiile.

În paginile revistei Emilia Clarke vorbește și despre cum inițial nu a reușit să intre în pielea personajului său din serial, Daenerys Targaryen.

"Agentul meu a vorbit cu regizorul care s-a ocupat de selecția pentru distribuție și i-a spus acestuia că rolul este potrivit pentru o persoană înaltă și blondă, însă l-a rugat să mă vadă și pe mine", spune Emilia Clarke, care își amintește că a trebuit să joace două scene în care nu i s-a spus mare lucru, iar ea nu a făcut decât ceea ce face orice actor, și anume să caute pe Wikipedia despre ce este vorba pentru că nu avea timp să citească toate acele cărți.

Clarke a obținut rolul și a devenit rapid una dintre vedetele serialului produs de HBO.

În septembrie, Emilia Clarke a fost desemnată femeia anului și de către revista GQ.
Recent, a jucat rolul Sarah Conor în "Terminator: Genisys", notează Agerpres.


Foto: Hepta
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod