Elton John, scandal cu Dolce & Gabbana: Designerii italieni au spus că bebeluşii starului sunt "sintetici"

Deşi amândoi sunt homosexuali, designerii Domenico Dolce şi Stefano Gabbana s-au declarat împotriva familiilor gay


Elton John şi David Furnish s-au căsătorit civil la sfârşitul lunii decembrie 2014 şi au împreună doi fii - Zachary şi Elijah - care au venit pe lume cu ajutorul tehnicii de fertilizare in vitro şi care s-au născut din aceeaşi mamă surogat.

Gândirea voastră arhaică este complet în afara vremurilor noastre, la fel ca produsele pe care le creaţi. Nu voi mai purta niciodată produse ale casei Dolce & GabbanaElton John
Cuplul John - Furnish, care îşi împarte timpul între Marea Britanie, Statele Unite şi sudul Franţei, a fost unul dintre primele din Marea Britanie care a obţinut o uniune civilă, în faţa a 650 de invitaţi, pe 21 decembrie 2005, ziua în care legea intrase în vigoare, notează Mediafax.

Elton John s-a declarat bisexual în 1976, la începutul carierei sale, într-o perioadă în care astfel de recunoaşteri ale orientării sexuale erau rare.
În 1984, cântăreţul s-a căsătorit cu o femeie, dar a divorţat patru ani mai târziu. Ulterior şi-a recunoscut homosexualitatea şi a devenit un apărător al drepturilor homosexualilor şi un luptător contra SIDA.

Într-o carieră de aproape cinci decenii, Elton John a reuşit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea şi a avut peste 50 de hituri TOP 40, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai tuturor timpurilor. Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii în anii '70, cu şapte albume consecutive No.
1 în Statele Unite şi şase single-uri No. 1. Succesul său a avut un impact puternic în muzica pop şi a condus la creşterea popularităţii pianului în rock'n'roll.

El continuă să fie un simbol al vieţii publice şi a fost foarte implicat în lupta anti-SIDA, după sfârşitul anilor '80. A intrat în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 şi a fost numit cavaler în 1998.


Foto: AFP/Mediafax

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Lorena pe 16 Mar 2015, 10:55
    Bravoooooo :)

    Mare dreptate au,asa cum am spus si eu la prieteni,da,ok,fi homo dar nu te baga la copii,nu sunt niste papusi,lasa viata sa-si tina cursul cum este dat de la dumnezeu !

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod