Spre bucuria solistei, băiețelul ei cel mare, Mihai, în vârstă de doi ani și jumătate, a reacționat cât se poate de bine, nedând semne de gelozie, așa cum îi era teamă că s-ar întâmpla.
„Sunt bucuroasă că, în sfârșit, am ajuns acasă împreună cu Alexis Maria și că l-am revăzut pe Mihăiță. Spre plăcuta mea surprindere, cel mic a reacționat cât se poate de bine când a văzut-o. Am avut, ce-i drept, și noi o implicare în a calma spiritele. I-am dat cadou o mască de Spiderman și un roboțel din Transformers și i-am spus că sunt din partea celei mici.
Drept răsplată, Mihăiță a mângâiat-o, a pupat-o și i-a spus ‘Mulțumesc!’”, povestește Ellie White.Externarea a avut loc după trei zile de la operația de cezariană suferită duminică, la prânz. Primele fotografii cu Alexis Maria vor fi postate în curând pe blogul artistei, www.elliewhite.ro.
Posteaza comentariu