Alături de videoclipul postat pe pagina ei de Facebook, cântăreața a scris: „Te vom iubi mereu sună a clișeu, dar asta este ceea ce simt! De ziua ei nu putem decât să îi mulțumi pentru ce a făcut pentru noi toți! Acum ai steaua ta!”.
Reacțiile admiratorilor ei nu au întârziat să apară. Postarea a atras mii de aprecieri și comentarii de laudă: „Frumoase cuvinte, Ellie White!”, „Un gest frumos, bravo!”, „Super voce!”, „Frumos și profund!”.
Piesa tribut a fost înregistrată de Ellie White în luna noiembrie a anului trecut, cu puțin timp înainte să aducă pe lume un băiețel.
Inițial, solista intenționase să folosească înregistrarea strict pentru arhiva personală, însă a decis recent să o lanseze oficial, astfel încât toți fanii ei, dar și cei ai Laurei Stoica, să se poată bucura de ea. “Laura Stoica mi-a marcat copilăria. A fost una dintre artistele care m-au inspirat să urmez o carieră artistică. Obișnuiam să cânt această piesă acasă, în fața oglinzii, iar apoi la diferite festivaluri de muzică locale. M-a fascinat dintotdeauna vocea ei puternică și modul impecabil de a interpreta orice stil muzical”, declară Ellie White.
Posteaza comentariu