Ellie White, la primul travesti: “A trebuit să mă înrăiesc pentru Freddie Mercury!”

Ellie White a trecut printr-o transformare uluitoare în dorința de a-l imita cât mai bine pe celebrul Freddie Mercury. Artista a primit sarcina de a avea primul travesti în cadrul show-ului “Te cunosc de undeva” și de a intra în pielea regretatului solist al trupei Queen.
Ellie a interpretat ireproșabil hitul “Living on my own” apărând în fața juriului și a telespectatorilor purtând mustață, perucă din păr scurt și costum mulat în carouri alb și negre. În plus, artista a trebuit să și imite dansul, gesturile și mimica starului rock, iar această sarcină a fost îndeajuns de dificilă.

Ozana Barabancea și Andrei Aradits au antrenat-o pe solistă pentru a deprinde cele mai importante aspecte ale personalității puternice a lui Mercury. “Este o piatră de încercare pentru orice vocalist care se respectă”, a ținut să o asigure Ozana. Aradits, la rândul lui, s-a arătat suspicios la început, considerând că Ellie este prea cuminte pentru un astfel de rol. “Este un personaj extrem de exploziv și atât de puternic încât nu are nicio legătură cu tine! Ar trebui să ai mult zvâc și să renunți la bunul tău simț nativ”, i-a spus el.
 
 
 
 

Artista a oferit în final o prestație de neuitat, asemănarea cu celebrul star rock fiind izbitoare. “A trebuit să rup, să mă înrăiesc, să fiu dură. Sper că mi-a reușit”, a declarat Ellie.
 
 
 
 
Ellie White a interpetat până acum alte două roluri memorabile.
 
 
În prima ediție a emisiunii “Te cunosc de undeva” a intrat în pielea Romicăi Puceanu, câștigând competiția, iar apoi a imitat-o pe Anna Lesko.